Politică

Băsescu: Soluţie rapidă, propusă premierului, mâine să se adopte în Guven noul program, apoi asumare

Băsescu: Soluţie rapidă, propusă premierului, mâine...

Autor: Adelina Dragomir

04.03.2014, 21:05 93

Şeful statului a precizat, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că după adoptarea de către Parlament a hotărârii de numire a unui număr de miniştri, punctul său de vedere este că va respecta deciziile anterioare ale Curţii Constituţionale şi va numi toţi miniştri, când condiţiile vor fi îndeplinite.

El a menţionat că ceea ce a solicitat, în privinţa schimbării "extrem de importante" a structurii Guvernului, a fost să existe un program de guvernare "care să reflecte noua realitate politică a Guvernului, precum şi protocoalele convenite între partenerii din noua majoritate".

Preşedintele a adăugat că, "deocamdată, sunt două opţiuni", în accepţiunea sa.

"Una este cea care pleacă de la realitatea unei întâmpinări făcute la Curtea Constituţională de grupul parlamementar al PDL şi al PMP. Ei au avut numărul de semnături cu care au depus la secretariatul CC o întâmpinare legată de conţinutul hotărârii", a precizat el.

"Din păcate, la această oră nu ştiu conţinutul documentului pe care PDL şi PMP l-au înaintat la Curte. Pot intui că este vorba de aceeaşi problemă a legitimităţii guvernării pe un program de guvernare aprobat de Parlament atunci când era o realitate politică USL. De altfel, chiar comportamentul de astăzi, din Parlament, al fostului copreşedinte al USL demonstrează că USL nu există", a mai spus preşedintele.

Traian Băsescu a precizat că al doilea considerent este legat de "nevoia existenţei acestui program de guvernare adaptat la noua realitate politică".

Preşedintele a precizat că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta. "Sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, soluţia constituţională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianţe politice din Parlament", a continuat Băsescu.

În opinia lui Traian Băsescu, cea mai rapidă soluţie este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program, asupra căruia să fie asumată răspunderea în Parlament.

"Cred că este o soluţie foarte rapidă, pe care i-am şi propus-o premierului. Nu ştiu când va stabili CC un termen. Nici nu ai cu cine să vorbeşti la ora asta la CC. Probabil mâine (miercuri - n.r.) se va da un termen, dar cea mai rapidă soluţie mi se pare aceea a adoptării mâine, în Guvern, a noului program de guvernare, cu care premierul, Guvernul, să îşi asume răspunderea în Parlament, şi eu vă asigur că, în momentul în care programul de guvernare ar fi asumat, nu voi ezita să semnez decretele de instalare a noilor miniştri", a mai spus el.

Premierul Victor Ponta, prezent la Gala MEDIAFAX, a anunţat marţi seară că s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu a ajuns cu acesta la o concluzie privind procedurile care trebuie urmate şi că va avea miercuri o nouă discuţie cu şeful statului.

"M-am întâlnit cu preşedintele, dar nu am ajuns la nicio concluzie privind procedurile de urmat. Vom mai discuta şi mâine (miercuri - n.r.)", a spus Ponta, aflat la "Gala Mediafax 2014 - Gala valorilor".

Anterior, surse politice au precizat pentru MEDIAFAX că premierul Victor Ponta a mers marţi seară la Palatul Cotroceni, pentru discuţii cu preşedintele Traian Băsescu.

Premierul a mers la Palatul Cotroceni după ce, marţi, Parlamentul a adoptat prin vot secret cu bile (346 voturi "pentru", 191 "împotrivă"), proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Premierul Victor Ponta a afirmat, după votul din Parlament, că speră ca noul Guvern să înceapă să funcţioneze chiar de miercuri, precizând că îl va contacta în acest sens pe preşedintele Traian Băsescu şi că este dispus ca în şedinţa de miercuri a Guvernului să adopte măsuri pentru a evita orice confuzii legate de programul de guvernare.

El a precizat că este dispus inclusiv să îşi angajeze răspunderea pentru programul de guvernare, dar că pentru acest lucru este necesar ca Executivul să fie validat.

"Dacă există probleme legate că în program apare numele USL sau trebuie scos de acolo, i-am comunicat şi preşedintelui şi sunt dispus ca mâine, în prima şedinţă de guvern, să luăm toate msurile prevăzute de Constituţie, pentru a îndrepta orice fel de posibilă confuzie. Articolul 114 din Constituţie, care vorbeşte de angajarea răspunderii pentru un program poate fi aplicat - mâine, în şedinţa de guvern, declanşez, poate fi aplicat. În şedinţa de guvern adoptăm programul asupra căruia ne angajăm răspunderea - sunt nşte termene, trei zile în care trebuie să primim observaţii, mă prezint în faţa Parlamentului, după care cinci zle în care se poate depune o moţiune de cenzură, după care abia atunci se promulgă programul respectiv. Preşedintele ştia că aceste lucruri nu depind de mine, ci de Parlament şi că e vorba de opt zile. Dacă astă seară am Guvern, mâine transmitem către Parlament exact modificările cerute de preşedinte, îmi angajez rspunderea, opoziţia depune moţiune de cenzură, dar trebuie să avem Guvern pentru asta, altfel nu putem să procedăm", a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că forţarea unui vot în Parlament pentru noul Guvern fără modificarea programului de guvernare produce riscul atacării la Curtea Constituţională de către 50 de parlamentari - "ceea ce se va întâmpla" - şi al unui conflict constituţional Preşedinţie-Parlament.

El propune asumarea răspunderii Guvernului pe programul de guvernare, el spunând că se poate face excepţie, prin decizia BP reunite, de la termenul de 5 zile pentru aşteptarea observaţiilor la program şi asigurând că imediat după asumare numeşte miniştrii.

Preşedintele a precizat că a discutat cu premierul Victor Ponta şi că are totală deschidere pentru găsirea unei soluţii, arătând că, în discuţia pe care au avut-o, premierul Victor Ponta i-a promis că "încearcă să rezolve această problemă la Parlament".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO