Politică

Boc recomandă autorităţilor locale să acorde subvenţii la căldură doar celor cu venituri reduse

Autor: Mediafax

30.08.2011, 09:14 114

Premierul Emil Boc a recomandat autorităţilor locale să urmeze politica Guvernului şi să acorde subvenţii la încălzire doar cetăţenilor cu venituri mici, pentru că astfel vor cheltui şi până la jumătate din sumele alocate până în prezent pentru aceste subvenţii.

"La nivel local autorităţile au cel puţin două opţiuni la dispoziţie: să dea cum au dat şi anul trecut subvenţie, asta înseamnă că îi sprijină pe toţi, indiferent că au venituri mari sau mici, în mod egal, şi pe cel care un bloc în proprietate şi pe cel care are un apartament cu o cameră. Dacă vrea să facă ca şi Guvernul, să spună nu mai sponsorizez pe acela care are firmă privată şi are venituri foarte mari sau pe unul cu venituri mari, ci mă duc şi eu şi dau la persoanele cu venituri mici, poate să facă acest lucru primăria şi este la latitudinea lor să opteze pentru subvenţie sau pentru ajutoare la încălzire, aşa cum dă Guvernul", a declarat luni Boc la postul tv B1.

El a adăugat că dacă autorităţile locale vor da în sezonul rece viitor doar jumătate din sumele alocate anul trecut pentru subvenţii, consumatorul vulnerabil va plăti aceeaşi factură pe care a plătit-o anul trecut.

Boc a arătat însă că unele primării nu vor mai aloca bani pentru căldură şi vor da vina pe Guvern pentru facturile ridicate ale populaţiei.

"Populaţia trebuie să ştie că e o responsabilitate majoră a acelor primari care nu vor pune bani în buget cel puţin atâţia cât au pus anul trecut, pentru a asigura suportabilitatea facturii. Le atrag atenţia foarte precis autorităţilor locale că nu au voie să se joace cu focul şi să folosească în chip demagogic sau populist această temă! Ei trebuie să îşi facă o politică în care pe cei care sunt cu adevărat în nevoie să îi sprijine şi să nu mai dea subvenţie nediferenţiată la toată lumea", a mai spus premierul.

Guvernul a eliminat subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, începând cu iarna 2011-2012, iar primăriile vor decide dacă şi în ce condiţii vor acorda subvenţii din bugetele locale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO