Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă care prevede că contribuabilii vor putea solicita Fiscului în format electronic eliberarea unor documente, iar ANAF le va elibera prin aceeaşi modalitate, chiar şi fişele conţinând situaţia fiscală a acestora către alte autorităţi publice. Însă Duca crede că va mai trece ceva timp până ce ordonanţa să devină complet funcţională.
„Se preferă în continuare utilizarea suportului de hârtie din cauza unei neîncrederi reciproce. Fiscul se teme că mijloacele electronice nu îi vor asigura o modalitate certă de primire a documentelor, în timp ce contribuabilii au o reţinere pentru că nu au garanţia că acel document va fi tratat cu seriozitate“, a declarat Duca.
Vedeti aici emisiunea integrala din data de 19 iunie 2014
Duca a identificat cinci aspecte care au impact direct asupra relaţiei dintre companii şi Fisc. Prima dintre ele vizează procedurile fiscale care trebuie revizuite tocmai din dorinţa de a apropia contribuabilul de Fisc.