Politică

Coalitia a luat o pauza de-o vara

Coalitia a luat o pauza de-o vara

Liderii coalitiei au semnat anul trecut un protocol de colaborare de care nimeni nu isi mai aduce aminte

13.07.2006, 20:19 10

Copresedintii Aliantei D.A. Calin Popescu-Tariceanu (presedinte PNL) si Emil Boc (presedinte PD), liderii majori ai coalitiei aflate la guvernare, nu si-au mai vorbit de cateva saptamani.
Tariceanu si Boc nu s-au mai intalnit in traditionalele sedinte de luni seara ale Aliantei, iar despre reuniunile in coalitie impreuna cu ceilalti doi lideri din arcul guvernamental, Marko Bela (UDMR) si Dan Voiculescu (PC), nici macar nu a mai fost adusa vorba.
Lipsa acestor intalniri, convocate tocmai pentru ca liderii sa negocieze si sa garanteze suportul politic pentru proiectele initiate de guvern si de fiecare partid in parte, reprezinta un indiciu major in privinta relatiilor actuale dintre formatiunile aflate la putere.
Tariceanu si Boc au comunicat pe un ton dur in ultima vre-me si doar prin inter-mediul presei, odata cu izbucnirea controversei privind retragerea trupelor romanesti din Irak.
Potrivit unor surse liberale, este chiar Tariceanu cel care a cerut suspendarea sedintelor in urma cu aproape o luna de zile, nemultumit de faptul ca informatii de interior apar in presa a doua zi. El i-a propus lui Boc sa se vada intr-o formula restransa, acesta insa nu a fost de acord. Purtatorul de cuvant al Aliantei Adriean Videanu (PD) a explicat pentru ZF ca probabil liderii PNL si PD nu s-au mai intalnit pentru ca nu au mai avut proiecte importante de discutat.
Insa ministrul justitiei Monica Macovei sustine contrariul. "Trebuie ca legile justitiei sa treaca prin coalitie", a spus ea, marti seara, intr-o emisiune televizata. Ministrul a vorbit despre proiectul privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate, ceruta de UE. Agentia va avea sarcina sa verifice declaratiile de avere ale demnitarilor.
Proiectul a fost blocat timp de mai multe saptamani in Guvern din cauza opozitiei UDMR si a trecut abia saptamana trecuta in sedinta Executivului prezidata de Traian Basescu. Ea a adaugat ca se teme ca legea va fi modificata dramatic in Parlament si a pledat pentru un compromis in coalitie.
Nu doar legea de infiintare a ANI este pusa in pericol de lipsa de comunicare a liderilor la putere. Codul fiscal a fost foarte aproape de respingere dupa ce reprezentantii Partidului Conservator au plecat de la dezbateri, nemultumiti de faptul ca nu le-a fost acceptat un amendament, iar proiectul privind legea statutului minoritatilor (cerut de UDMR), respins deja in Senat, este blocat din iarna in Camera Deputatilor.
Pentru politologul Daniel Barbu, lipsa de comunicare ar trebui sa reprezinte in general o problema, insa pentru actuala coalitie acest lucru nu inseamna nimic. "Nimeni nu vorbeste cu nimeni. Basescu nu vorbeste cu Tariceanu, Tariceanu nu vorbeste cu Boc, Macovei nu vorbeste cu procurorul general Ilie Botos. Fiecare insa isi vede de treaba lui, isi fac proiectele si apoi si le pun in brate si spun ca nu sunt adoptate", a afirmat Barbu. El crede ca starea actuala se va perpetua pana in 2008, la alegerile la termen, pe principiul ca doar improvizatia dureaza.
Analistul politic Stelian Tanase vorbeste insa despre relatii formale si foarte reci, care mascheaza intentiile reale.
"Toata lumea asteapta sa vada ce se va intampla dupa 1 ianuarie 2007. Atunci va incepe adevaratul conflict. Vor fi alegeri anticipate sau vor merge impreuna, de asta isi vor da seama atunci. Pana la acel moment mai au insa de trecut o vara, de votat niste legi si de asteptat raportul Comisiei Europene. Insa e clar ca Alianta nu mai functioneaza in sensul in care relatiile personale nu mai exista, iar relatiile institutionale nici atat", a spus Tanase.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO