Politică

Conditii de austeritate pentru "deplasarile" parlamentarilor

27.01.2009, 19:00 18

Parlamentarii, cu exceptia presedintilor celor doua Camere si a membrilor Biroului Permanent, se deplaseaza in Europa cu avionul la clasa economic, iar, in cazul actiunilor neparlamentare, transportul intre aeroport si hotel se face, de regula, cu mijloacele de transport in comun, se arata intr-un memorandum intern al Camerei Deputatilor, aprobat, luni, de Biroului Permanent. Potrivit documentului, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a sesizat Camera Deputatilor cu masurile aprobate in sedinta Guvernului din 30 decembrie 2008 privind restrangerea unor categorii de cheltuieli bugetare in cadrul administratiei publice centrale. Transportul dus-intors al personalului trimis in strainatate pe distanta dintre aeroport si hotel se va face cu mijloacele de transport in comun. Pentru actiunile neparlamentare deplasarea se face, de regula, cu mijlocele de transport in comun. Ministrul finantelor a cerut si incetarea raportului de munca cu functionarii care au indeplinit conditiile de varsta standard de pensionare. Memorandumul Camerei Deputatilor semnat de secretarul general, Gheorghe Barbu, mentioneaza ca in serviciile Camerei nu sunt cazuri de mentinere in activitate, fara incadrare prin concurs, examen sau numire, pensionate si nici prin cumul cu pensia.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO