Politică

Gaz de France se asociaza proiectului Nabucco

05.02.2008, 20:49 16

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a convenit ca firma franceza de stat Gaz de France sa fie asociata proiectului Nabucco, a anuntat ieri presedintele Traian Basescu la finalul intalnirii de la Cotroceni cu omologul sau francez.
Proiectul european Nabucco de transport al gazelor naturale din zona caspica in UE este concurat de SouthStream - un proiect rusesc care a fost lansat recent la Sofia de catre presedintele Vladimir Putin. Din consortiul Nabucco fac parte companiile OMV (Austria), MOL (Turcia), Transgaz (Romania), Bulgargaz (Bulgaria) si Botas (Turcia). Astazi, grupul german RWE va deveni oficial cel de-al saselea partener al consortiului Nabucco.
Basescu si Sarkozy au semnat ieri un parteneriat strategic intre cele doua tari, care vizeaza dezvoltarea relatiilor economice, politice si de asemenea mobilitatea universitara, libera circulatie a persoanelor. Documentul prevede, potrivit presedintelui francez, o colaborare activa in domeniul energetic, inclusiv in cel legat de energia nucleara si cea bazata pe exploatarea de gaze naturale. Presedintele francez a adaugat ca parteneriatul vizeaza relatii si in domeniul armamentului. In timpul discutiilor bilaterale, dar si la discursul din Parlament, Nicolas Sarkozy a atins subiecte sensibile, el vorbindu-le parlamentarilor romani despre dorinta Frantei, inca "ignorata" de restul partenerilor din UE, privind o politica comuna de aparare, diferita de NATO.
Sarkozy a declarat ca il va "asocia" pe presedintele Traian Basescu presedintiei UE care va fi asigurata in cea de a doua jumatate a anului 2008 de Franta pentru ca aceasta sa fie un succes.
"Am stabilit cu presedintele Romaniei sa facem schimb de pareri asupra tuturor elementelor care reprezinta subiecte de dezbatere in Europa si la nivel international pentru a ne pune de acord asupra pozitiilor noastre", a spus Sarkozy.
Potrivit traducerii asigurate in timpul declaratiilor, Sarkozy a spus ca il va "asocia" pe presedintele Traian Basescu la presedintia UE pentru a se asigura succesul presedintiei franceze a Uniunii.
"Romania va fi un partener de exceptie in relatia cu Franta si vom face ca acest parteneriat cu o valabilitate de cinci ani sa devina o realitate in urma foii de parcurs, asa cum ea a fost convenita de cele doua guverne", a spus Basescu, care i s-a adresat interlocutorului sau in engleza.
Insa intre cei doi sefi de stat exista si divergente, este vorba de problema Kosovo. Sarkozy a apreciat la finalul discutiilor cu omologul sau roman ca declararea independentei provinciei Kosovo este inevitabila, in timp ce Basescu a mentionat ca Romania nu va recunoaste o astfel de declarare unilaterala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO