La saptesprezece ore de la inchiderea urnelor, cetatenii Romaniei nu au aflat decat doua lucruri sigure despre alegerile din 28 noiembrie. Ei au, in primul rand, certitudinea ca, la aproape o zi dupa ce si-au exprimat vointa, nu au inca dreptul sa stie cum au votat concetatenii lor. Modul de organizare a scrutinului este tot atat de artizanal ca si sub socialismul de stat, iar punerea la punct a unei metode rapide de inregistrare si numarare a voturilor pare sa nu fie o prioritate pentru administratia romaneasca postcomunista, tot atat de putin interesata sa serveasca reprezentarea ca si predecesoarea ei comunista.
In ochii acestei administratii, care si-a gasit un neasteptat aliat in presa si in majoritatea comentatorilor politici, votul nu apare ca o metoda de reprezentare a societatii, ci doar ca o tehnica de constituire a guvernarii. Fireste, una dintre functiile oricarui scrutin este aceea de a da o legitimitate democratica persoanelor si organizatiilor care vor guverna pana la urmatoarea consultare electorala. Votul are insa si un alt rost, mai important decat acela de a indica viitoarea majoritate parlamentara si viitorul sef al statului. Pe 28 noiembrie, romanii nu au avut doar de hotarat cine ii va reprezenta politic in urmatorii ani. Lor li s-a oferit posibilitatea de a afla cine sunt ei insisi. Pentru orice societate, alegerile sunt o forma de autocunoastere, o oglinda politica in care se reflecta valorile care anima si conflictele ce dezbina corpul social.
Desi nu le este dat sa stie cu exactitate, la saptesprezece ore dupa ce au votat, cine va forma urmatorul guvern, romanii s-au lamurit deja cine a castigat si cine a pierdut alegerile. Au pierdut cetatenii pentru care votul este un mod de afirmare a valorilor si convingerilor personale, indiferent care sunt acestea. Au pierdut dreptul la cuvant sustinatorii Uniunii Civice Maghiare, careia nici macar nu i s-a permis sa participe la scrutin. Odata cu ei au fost sanctionati toti maghiarii care cred in libertatea de a alege, de a dezbate si de a avea alta opinie decat cea a majoritatii. Au pierdut orice speranta alegatorii lui Gheorghe Ciuhandu, care a incercat sa intrupeze traditiile politice precomuniste si principiile Proclamatiei de la Timisoara. Au pierdut cu totul votantii Actiunii Populare, care nu sunt dispusi sa se impace cu supravietuirea comunismului in institutiile statului postcomunist. Si-au pierdut locul in spatiul public toti cei care, insufletiti inca de pasiunea pentru drepturi si libertati a Revolutiei din decembrie 1989, au votat Forta Democrata si Petre Roman. Nu au pierdut pe de-a-ntregul, dar nici nu au castigat atat cat sperau, partizanii coalitiei PRM-BNS, pentru care nationalismul si munca reprezinta materia prima a cetateniei.
Au castigat, in schimb, cetatenii pentru care votul este un refuz al cunoasterii societatii in care le este dat sa-si implineasca destinul personal. Au castigat acei alegatori al caror interes pentru politica este strict sportiv si nu depaseste curiozitatea fata de persoanele care vor administra lucrurile publice in urmatorii ani. Au castigat cetatenii care nu vor sau nu stiu ca pot sa fie reprezentati in politica. Au castigat fara drept de apel cetatenii care se multumesc sa fie guvernati de catre politicieni. La 28 noiembrie, guvernarea a invins reprezentarea.
* Daniel Barbu este profesor la Facultatea de Stiinte Politice, Universitatea Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
