Politică

Iliescu nu a "descifrat" revolutia lui Geoana

07.10.2005, 20:24 14

Senatorul PSD Ion Iliescu a dezmintit ieri ca decizia de a stabili la doi ani intervalul pentru alegerea conducerii partidului ar fi fost rezultatul unei intelegeri dintre el si Adrian Nastase, aratand ca in acest punct s-a pronuntat congresul partidului.

El a subliniat ca presedintele PSD Mircea Geoana s-a corectat dupa ce a lansat la Suceava o dezbatere privind modificarea intervalului de timp dintre congrese, aratand, printre altele, ca termenul de doi ani ar fi fost rezulatul unei intelegeri intre Iliescu si Nastase.

"Viitorul congres poate sa decida schimbarea acestor termene, dar atunci a fost o deliberare chiar inainte de congres, discutii in pregatirea congresului, s-a discutat in toate conferintele judetene aceasta optiune dupa care a urmat decizia congresului", a spus Iliescu, care a calificat drept "scapare superficiala" interventia lui Geoana pe acest subiect. Iliescu a mai spus la Suceava ca proiectul privind revolutia binelui lansat de presedintele PSD Mircea Geoana este "o idee cam difuza", pe care inca nu a reusit sa o "descifreze".

"A lansat asa o idee. Sigur ca poate au intentia sa o discute mai pe fond, in structurile de partid si sa descifreze sensul acestei chestiuni Altminteri e cam difuza toata aceasta idee. Nu mi-e suficient de clara", a afirmat ieri senatorul, intrebat despre linia pe care vrea sa o dezvolte actualul presedinte al formatiunii social-democrate.

Geoana a anuntat in urma cu o luna ca PSD va promova o reforma profunda a clasei politice romanesti, reforma pe care a denumit-o "revolutia binelui in Romania", despre care a spus ca se incadreaza in principalele directii strategice pe care PSD le va promova pe termen scurt si mediu.



Avocatul lui Stanoiu

Iliescu a mai apreciat ca actualul ministru al justitiei, Monica Macovei, "ii poarta sambetele" fostului ministru, Rodica Stanoiu, cercetata la Parchetul General dupa ce mass-media au scris ca ar fi incasat o pensie la care nu avea dreptul.

"Nu dansa isi calculeaza pensia. Exista niste institutii care fac acest lucru in baza legii", a spus Iliescu, adaugand ca informatiile aparute in presa sunt eronate, deoarece Stanoiu s-ar fi pensionat in anul 1999, si nu in 2001, cum a scris presa.

"Atunci era in opozitie si nu avea cum sa influenteze decizia de iesire la pensie si incadrarea. Eu cred in corectitudinea doamnei Stanoiu. Este un om riguros din acest punct de vedere, in ciuda celor ce incearca sa o incondeieze in fel si chip", a spus Iliescu.

"Este o femeie desteapta care stie carte, care are si experienta de cercetator stiintific si de cadru didactic, spre deosebire de actuala ministresa a justitiei, care nu are, de departe, calitatile profesionale ale Rodicai Stanoiu, dar care ii poarta sambetele Rodicai Stanoiu si nu stiu de ce", a adaugat Ion Iliescu. doina.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO