Politică

Ministrul Muncii face lumină în cazul pensiilor: Când îşi vor primi pensionarii drepturile

Ministrul Muncii face lumină în cazul pensiilor: Când...

Autor: Departamentul Social

04.04.2018, 14:46 124

"Cum Sărbătorile Pascale au fost stabilite în acest an în data de 8 aprilie, ar fi fost imposibilă achitarea pensiilor în perioada 2 – 5 aprilie, în condiţiile în care data de 1 aprilie a fost zi de duminică, iar data de 6 aprilie este ziua de vineri, zi liberă prin lege. Mai mult decât atât, o eventuală plată a pensiilor în avans ar fi făcut ca unii dintre pensionari să nu mai primească nici un ban timp de şapte săptămâni", transmite Ministerul Muncii, printr-un comunicat de presă.

"Plăţile care se află în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (alocaţii pentru copii, indemnizaţii de creştere a copilului, stimulent de reinserţie, prestaţii pentru handicap şi altele) din coordonarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale au fost devansate doar pentru cazurile în care, de regulă, se plăteau în perioada 6 – 9 aprilie (zile libere), urmând ca plata celorlalte să se facă la termenul obişnuit", potrivit sursei citate.

În ceea ce priveşte salariile angajaţilor Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, instituţia precizează că nu a fost solicitată plata în avans, veniturile urmând să fie primite de aceştia la termen, pe data de 15 aprilie.

"În principiu, astfel de solicitări au fost făcute de instituţii care aveau zi de salariu în perioada 6-9 aprilie, care sunt zile libere", explică ministerul.

Premierul Viorica Dăncilă a cerut, miercuri, miniştrilor, la începutul şedinţei de Guvern, să iasă public şi să explice situaţia salariilor şi pensiilor, după informaţiile apărute în presă în ceea ce priveşte salariile care se vor da în avans doar unor angajaţi din instituţiile publice. Dăncilă anunţa, cu o zi în urmă, că bugetarii îşi vor primi salariile înainte de sărbătorile pascale, dar că pensiile nu vor fi distribuite în această săptămână deoarece ar fi perioada prea mare până la următoarea pensie.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a referit clar că vor primi salariile înaintea sărbătorilor pascale, pe 5 aprilie, doar bugetarii ai căror instituţii au solicitat acest lucru, iar restul vor primi în ziua de salariu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO