Politică

Noul ministru de externe, un diplomat de cariera

15.04.2008, 20:15 40

Presedintele Traian Basescu a semnat aseara decretul de numire in functia de ministru de externe al lui Lazar Comanescu (59 de ani), fost ambasador al Romaniei la UE. Postul ramasese vacant in urma demisiei lui Adrian Cioroianu saptamana trecuta.
Inainte de a-l desemna pe Comanescu in fruntea externelor, premierul Calin Popescu-Tariceanu s-a consultat cu seful statului.
Intre numele vehiculate pentru preluarea portofoliului externelor s-au mai aflat secretarii de stat Raduta Matache si Victor Micula.
Lazar Comanescu a absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti, fiind totodata absolvent al Cursului de civilizatie si limba franceza contemporana a Universitatii Sorbona. Este doctor in relatii economice internationale, iar in perioada 1995-1998 a fost profesor asociat la Academia de Studii Economice. Este de asemenea membru al Consiliului Consultativ Stiintific al Institutului European din Romania, membru al Consiliului Stiintific al Institutului Roman de Studii Internationale, membru fondator al Forumului Europei Centrale - Varsovia si a fost distins in 2000 cu Ordinul serviciul credincios in grad de mare ofiter.
Este autor de cursuri si manuale universitare, printre care "Economia Mondiala", "Tehnicile tranzactiilor economice internationale" si "Dictionar de relatii economice internationale". S-a remarcat de asemenea si prin materiale publicate in numeroase reviste romanesti si straine.
In perioada 1982 - 1990, Comanescu a fost lector universitar la catedra de relatii economice internationale, Academia de Studii Economice, Bucuresti.
In perioada 1994-1995 Comanescu a fost director al Directiei Uniunea Europeana din Ministerul Afacerilor Externe, ulterior fiind secretar de stat in MAE timp de trei ani. In perioada 1998 - 2001 a fost sef al Misiunii Romaniei pe langa NATO si UE, avand rang de ambasador extraordinar si plenipotentiar. Urmatorii sase ani i-a petrecut in functia de sef al Misiunii Romaniei pe langa Uniunea Europeana. In anul 2007 a devenit reprezentant permanent al Romaniei pe langa Uniunea Europeana.
Fostul ministru de externe, Adrian Cioroianu, anunta la inceputul lui septembrie ca Lazar Comanescu isi incheie mandatul la Bruxelles si preciza ca a stabilit impreuna cu presedintele Basescu urmatorul ambasador. Presedintele Traian Basescu a semnat la 20 decembrie 2007 decretele de rechemare a lui Mihnea Motoc din calitatea de ambasador al Romaniei la ONU, iar pe Lazar Comanescu din postul de reprezentant permanent al Romaniei pe langa Uniunea Europeana. Mihnea Motoc a fost propus pentru a prelua postul de ambasador al lui Lazar Comanescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO