Politică

Partidele pun la cale decalarea alegerilor parlamentare

25.02.2008, 19:49 20

Saptamana trecuta, presedintele PSD Mircea Geoana si liderul PNL au avut discutii despre organizarea alegerilor parlamentare simultan cu cele locale, conditionate insa de sprijinul social-democratilor pentru adoptarea votului uninominal, potrivit unor surse din cele doua formatiuni.
Alegerile locale vor fi organizate cel mai probabil pe 25 mai, asa cum a propus liga alesilor locali din PNL. Guvernul ar putea sa stabileasca data alegerilor in sedinta saptamanala de miercuri, daca la reuniunea liberalilor de astazi va exista un consens in privinta alegerilor - vicepresedintele Ludovic Orban sustine ca organizarea simultana a alegerilor este ilegala. Tariceanu a spus ca alegerile parlamentare ar putea fi devansate astfel incat sa aiba loc simultan cu cele locale, pentru o mai buna eficientizare a resurselor.
Pe de alta parte, conducerea PSD l-a desemnat deja pe Adrian Nastase, proaspat ales in functia de presedinte al Consiliului National, sa analizeze variantele pentru convocarea alegerilor amnticipate.
"In conditiile in care votul uninominal va fi adoptat rapid, si premise exista - cel putin la nivel declarativ, PSD si PD-L au declarat ca sunt in favoarea acestui lucru - in conditiile in care acest proiect va fi adoptat curand, exista o ratiune in plus pentru a analiza posibilitatea decalarii alegerilor si a organizarii alegerilor simultan, in asa fel incat sa avem o noua baza pe care sa facem alegerile pentru Parlamentul European (...) Va trebui sa analizam foarte serios posibilitatea sa organizam alegerile parlamentare, sa le devansam, in asa fel incat eforturile nostre sa fie mai eficient utilizate, eforturi la nivelul implicarii resurselor umane, resurselor financiare pentru organizarea unei campanii", a spus Tariceanu la liga Alesilor Locali PNL.
Insa premierul este contrazis de Ludovic Orban, vicepresedinte al PNL, care sustine ca organizarea simultana a celor doua sesiuni de alegeri este ilegala.
"Nu cred ca cele doua runde de alegeri pot fi organizate simultan, pentru ca devansarea alegerilor generale se poate face pentru numai trei luni de zile, iar pentru anticipate, termenele constitutionale sunt de peste 60 de zile, asa ca nu ar fi timp pentru ca parlamentarele sa fie organizate simultan cu localele, pe 25 mai", a spus Ludovic Orban.
Partidele au, asadar, doua variante la indemana pentru organizarea alegerilor inainte de termen: demiterea Guvernului si organizarea anticipatelor, dupa ce seful statului dizolva Parlamentul, situatie in care scrutinul ar putea avea loc inainte de inceputul verii, sau decalarea parlamentarelor cu trei luni, termenul maxim prevazut de Constitutie, ceea ce presupune ca votul pentru desemnarea senatorilor si deputatilor va avea loc in august.
Liderul social-democrat Mircea Geoana a anuntat ca va initia consultari cu toate partidele si cu presedintele Traian Basescu pentru demiterea guvernului Tariceanu, apreciind ca aces tea ar constitui "solutia principala si unica" la blocajul existent pe scena politica. El a pledat in favoarea organizarii simultane a alegerilor parlamentare anticipate cu alegerile locale, afirmand ca, intr-o asemenea ipoteza, desi exista dezavantajul confuziei induse electoratului, exista avantajul formarii rapide a unei majoritati parlamentare si a reducerii costurilor alegerilor.
"Cred ca este mai simplu si mai putin costisitor. Cred ca aceasta este solutia logica pentru interesul tarii", a adaugat el.
Geoana spune ca PSD va "testa" opinia lui Traian Basescu, in conditiile in care seful statului, daca se intra "intr-o logica a anticipatelor", are principalul atribut constitutional in dizolvarea Parlamentului.
Potrivit deciziei liderilor PSD, Adrian Nastase va analiza ce pasi procedurali trebuie facuti pentru ca rezolutia cu privire la necesitatea anticipatelor, votata vineri de Consiliul National, sa fie pusa in practica.
De asemenea, presedintele Consiliului National va trebui sa prezinte si un posibil calendar al desfasurarii acestor pasi, precum si al eventualelor alegeri anticipate.
Emil Boc, liderul PD-L, spune ca prin anuntul lui Tariceanu cu privire la posibilitatea devansarii alegerilor parlamentare, PSD si PNL "sunt neserioase", intrucat au promis votul uninominal, iar acesta nu mai este posibil in cazul devansarii alegerilor.
Pe de alta parte, liderul PD-L a facut deja avansuri UDMR - formatiune care a fost cooptata in formula de guvernare din 1996, afirmand ca Uniunea poate fi partener al democrat-liberalilor, insa numai daca respecta Constitutia si fara "pretentia" de a negocia vreun articol din Constitutie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO