Politică externă

Casa Alba: Pentru a rezolva criza este nevoie de si mai multi bani

09.03.2009, 19:00 16

Liderii mondiali trebuie sa pompeze si mai multi bani publici in economiile nationale intr-un mod coordonat pentru a face fata crizei economice, iar G20 (grupul statelor industrializate si al economiilor emergente) trebuie sa acorde o mai mare importanta cererii mondiale, a declarat Lawrence Summers, presedintele Consiliului Economic de la Casa Alba intr-un interviu pentru Financial Times.

Summers este de parere ca marirea cheltuielilor guvernamentale individual, necoordonat cu alte state, va conduce la erodarea eforturilor de a elimina dezechilibrele de la nivel global - despre care multi economisti consi-dera ca stau la baza crizei economice.
Lawrence Summers s-a distantat de discursul neoliberal bazat pe neinter-ventia statului, care a stat mult timp la baza Statelor Unite ale Americii. Potrivit consilierului economic de la Casa Alba, fost secretar al Trezoreriei in timpul lui Bill Clinton si fost presedinte al Harward University, considerat unul dintre cei mai mari aparatori ai economiei de piata, ideea ca piata se autoregleaza de la sine a suferit o lovitura fatala.
"Ideea potrivit careia economia se echilibreaza singura este in general adevarata, dar este falsa in unele perioade, cum ar fi acum", a declarat Summers.
Administratia Statelor Unite nu a avut de ales si a trebuit sa actioneze pentru a "salva piata de propriul exces", a mai spus Summers.
Presedintele Barack Obama a promulgat un plan de stimulare a economiei in valoare de 787 de miliarde de dolari. De asemenea, bugetul anuntat pentru anul 2010 se ridica la 3.600 miliarde de dolari. Din cauza interventionismului sau, Obama a fost caracterizat de unii analisti ca fiind socialist.
Presedintele Barack Obama a declarat intr-un interviu acordat cotidianului The New York Times ca va face tot ce e posibil pentru a asigura stabilitatea economica in SUA. El a negat ca ar fi socialist, argumentand ca banii au inceput sa fie pompati in economie inca din timpul mandatului predecesorului sau, Geoge W. Bush.
Potrivit lui Summers, care a facut aceste declaratii inaintea summitului G20 din aprilie de la Londra, SUA doresc ca marile state industrializate sa imparta responsabilitatea pentru crearea unui plan de recuperare economica, iar aceasta sarcina nu trebuie sa cada numai pe umerii Chinei.
"La nivel macroeconomic, G20 ar trebui sa se concentreze asupra cererii mondiale, iar lumea are nevoie de mai multa cerere", a mai spus Summers.
Pe de alta parte, ministrii de finante ai zonei euro urmau sa se intalneasca aseara pentru a discuta despre cresterea deficitelor bugetare, precum si ideea ca un stat sa-l salveze pe altul aflat in dificultate.
Un alt subiect ce urma sa fie discutat de oficialii europeni este emiterea de obligatiuni la nivelul eurozonei, idee respinsa insa de statele din afara zonei, deoarece ar conduce la cresterea costurilor la accesarea de finantare externa pentru aceste tari.
De asemenea, ministrii de finante ai UE se intalnesc azi la Bruxelles pentru a discuta o serie de propuneri referitoare la cresterea reglementarilor financiare, precum si crearea unui Consiliu European de Risc, sub coordonarea Bancii Centrale Europene, pentru a depista din timp riscurile sistemului financiar european.
Potrivit Reuters, ministrii vor sustine solicitarea Fondului Monetar International (FMI) de a obtine dublarea resurselor financiare de care dispune, la 500 miliarde de dolari, pozitia urmand sa fie sustinuta la reuniunea ministrilor de finante ai statelor G20 din 13-14 martie.
"Este esential ca FMI sa dispuna de mijloace financiare adecvate pentru a ajuta tarile afectate serios de criza. Statele membre UE sustin dublarea resurselor FMI si sunt pregatite sa contribuie la o majorare temporara, daca este necesar", se arata intr-un proiect de document, care va fi aprobat azi de ministrii de finante ai celor 27 de state membre.
Potrivit documentului citat, finantarea FMI ar trebui asigurata prin credite directe din partea statelor membre care dispun de rezerve valutare importante.
Pe langa majorarea fondurilor, UE va sustine ideea de a acorda FMI mai multe prerogative de supraveghere economica si financiara, pentru a preveni viitoare crize. Fondul ar trebui sa poata face recomandari, se mai arata in document.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO