Politică externă

Directiva Bolkestein trece de Parlamentul European

16.11.2006, 19:16 42

Parlamentul European a votat aseara controversatul text al directivei Bolkestein privind liberalizarea pietei serviciilor in UE. Scopul directivei este liberalizarea pietei serviciilor la nivelul UE. Noua varianta a fost mult indulcita. Ea nu mai contine principiul tarii de origine care permitea furnizorilor sa desfasoare activitati in toate statele membre, ghidandu-se dupa legislatia tarii de origine. Noua forma prevede totusi ca toate serviciile, cu exceptia celor publice, sa fie deschise concurentei intre statele UE. Directiva nu se refera la serviciile financiare, de sanatate, comunicatiile, retelele de transport si serviciile juridice. Sindicatele au protestat fata de prevederile initiale ale directivei, deoarece companiile din noile state membre ar fi putut folosi forta de munca ieftina pe intreg teritoriul Uniunii. Sindicatele s-au temut ca directiva va conduce la o scadere ingrijoratoare a salariilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO