Politică externă

Explozia de la Moscova: reglare de conturi sau atac terorist

22.08.2006, 21:17 26

Cel putin sapte persoane au fost ucise in urma unei explozii care s-a produs, ieri, in piata Cherkizovski din centrul Moscovei, au anuntat autoritatile ruse. "Sapte persoane, dintre care trei copii, au decedat", a anuntat ministrul pentru situatii de urgenta. Politia rusa investigheaza ipoteza unei reglari de conturi intre grupuri rivale. Procurorul Iuri Siomin a afirmat ca o alta ipoteza aflata in atentia anchetatorilor este cea a unui act terorist. In urma exploziei, cel putin 41 de persoane au fost internate in spital. O sursa din cadrul comisiei care investigheaza incidentul a apreciat ca deflagratia a fost produsa de substante explozive. "Explozia s-a produs intre doua containere metalice, in apropierea unei cafenele. A fost afectata doar o arie redusa", a mai afirmat procurorul Siomin. Cei mai multi dintre comerciantii care lucreaza in piata Cherkizovski sunt originari din nordul Caucazului sau din alte foste republici sovietice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO