Politică externă

Frattini spune ca UE are nevoie de 20 de milioane de imigranti

14.09.2007, 18:31 14

Numai asa UE va putea concura cu SUA, Canada si Australia, sustine comisarul. Potrivit editiei electronice de ieri a Financial Times, Frattini le va spune astazi ministrilor imigratiei ai blocului comunitar ca ar fi mai bine pentru UE ca in loc sa gaseasca noi masuri de a se proteja impotriva strainilor, sa adopte noi legi care sa-i protejeze pe africanii si asiaticii care isi risca viata incercand sa se angajeze in Uniune.
"Nu trebuie sa privim imigrantii ca pe o amenintare, ci ca pe o imbogatire si ca pe un fenomen al acestei lumi de care nu poti sa scapi. Europa trebuie
sa-si ia revansa fata de Australia, Canada, Statele Unite ale Americii si fata de marile puteri in devenire ale Asiei", va declara Frattini azi, potrivit FT.
Comisarul european ii va indemna pe oficialii europeni sa incline cuvantul "imigratie" si partea sa intunecata catre "mobilitate".
In timp ce 85% din muncitorii necalificati imigranti merg in Uniunea Europeana si doar 5% in Statele Unite, 55% din muncitorii calificati se duc in SUA si doar 5% in UE.
Comisarul vrea sa transforme aceste cifre, prin diferite politici, in milioane de muncitori straini care sa vina in Uniunea Europeana.
"Avem nevoie de muncitori cu toate tipurile de calitati. Provocarea este de a atrage cat mai multi muncitori pentru a astupa anumite gauri", va declara comisarul italian. Asta va duce la oprirea incercarilor unor state ca Marea Britanie de a restrictiona accesul pe piata muncii.
Germania, Italia si Ungaria sunt tarile care au cea mai mare nevoie de straini, avand in vedere gradul mare de imbatranire al populatiei.
Franco Frattini este asteptat luna viitoare sa propuna o "carte albastra" a Uniunii Europene, pentru a intra in competitie cu cea verde a Statelor Unite. Aceasta carte le va permite muncitorilor calificati sa ceara doi ani de rezidenta pe teritoriul unei tari, termen care se poate prelungi.
Dupa cinci ani consecutivi de stat in oricare dintre tarile Uniunii Europene, muncitorii vor putea sa ramana permanent in UE.
Frattini doreste sa adopte o lege privind standarde minime de munca pentru muncitorii necalificati si care sa le ofere acestora sansa de a aplica pentru permise de munca.
Comisia Europeana este pe cale sa infiinteze un centru de informare in Mali in valoare de 10 milioane de euro. Locuitorii tarii vor putea aplica pentru slujbe in Franta si Spania printr-un acord intre cele doua tari. Va fi primul centru de acest fel din Africa.
Franco Frattini este constient de sensibilitatea guvernelor nationale care va trebui sa sustina reformele propuse de el. Aceste legi vor conduce la dublarea nou-nascutilor de origine straina din Uniunea Europeana. El va vorbi, de asemenea, despre importanta crearii de locuri de munca pentru populatia europeana si despre imigrantii ilegali.
Extinderea Uniunii Europene catre Est dupa 2004 a fost precedata de discutii aprinse pe marginea ipotezei aparitiei in Vest a unui important val de imigratie care - se socotea atunci - va periclita atat locurile de munca ale lucratorilor autohtoni, cat si salariile lor. De aceea, la semnarea tratatelor de aderare, vechii membri au impus restrictii pe piata muncii pentru noii membri, care pot merge pana la sapte ani.
Marea Britanie a eliminat aceste restrictii, dar s-a folosit de ele pentru Romania si Bulgaria, dupa aderarea lor la 1 ianuarie 2007, lucru care a creat o polemica aprinsa. Insa Regatul Unit examineaza ipoteza renuntarii la o parte a acestor interdictii.
Ce se observa este insa faptul ca, dupa migrarea spre Vest a muncitorilor din Est, noile state au ajuns sa aiba ele insele un deficit de forta de munca. De pilda, Romania ar avea nevoie in constructii de circa 130-150.000 de muncitori calificati. In astfel de situatii chiar si noile state s-ar putea vedea obligate sa "importe" muncitori din afara spatiului european. Deja o firma de textile din Bacau lucreaza cu muncitoare din China.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO