Politică externă

Lech Walesa, invitat consilier special al UE

11.01.2005, 00:00 8

Comisarul european pentru Educatie, slovacul Jan Figel, i-a propus fostului presedinte polonez si liderul istoric al sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, sa devina "consilier special" al UE, a anuntat cotidianul Rzeczpospolita. "Lech Walesa a oferit un raspuns pozitiv si a solicitat detalii despre propunerea de cooperare", potrivit cotidianului. "Doresc sa reamintesc autoritatilor de la Bruxelles ca reunificarea Europei s-a realizat datorita Poloniei si polonezilor", a explicat liderul primului sindicat liber din tarile foste comuniste. "Europa trebuie sa fie fondata pe valorile crestine si sa respecte Decalogul" (cele zece porunci), a subliniat el. "Doresc sa atrag atentia oficialilor de la Bruxelles ca oamenii nu se mai duc la vot. Adresez avertismente pentru ca Europa sa nu se tranforme intr-o oligarhie", a adaugat Walesa, in varsta de 61 de ani. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO