Politică externă

Milioane de italieni au manifestat impotriva politicilor lui Berlusconi

01.12.2004, 00:00 7



Italia se confrunta cu o situatie delicata, milioane de muncitori luand parte ieri la o greva generala in semn de protest fata de politica economica a primului ministru Silvio Berlusconi, informeaza BBC News.



Turistii au fost confuzi iar spitalele au asigurat doar servicii de urgenta. Liderii sindicali sunt furiosi din cauza proiectului de reducere a cheltuielilor bugetare din sectorul public cu sase miliarde de euro inaintat saptamana trecuta de Silvio Berlusconi. Comisia Europeana a cerut Italiei sa isi reduca datoria publica, a carei valoare se situeaza pe locul trei in lume. Dar economistii sunt de parere ca reformele planificate- reducerile de taxe si de cheltuieli, usureaza prea putin industria si este putin probabil sa revigoreze economia italiana.



"Greva generala este cel mai bun raspuns la masacrul social declansat de acest guvern care ia de la saraci pentru a da la bogati", a declarat Alfonso Scanio, presedintele ecologistilor.



Actiunile au afectat traficul aerian intre orele timp de patru ore. Compania aeriana nationala Alitalia a anulat peste 100 de zboruri.



Trenurile au fost oprite pana la pranz, iar oficiile postale si institutiile guvernamentale au fost inchise toata ziua. Protestul reprezinta a patra greva generala din Italia din 2001 cand Berlusconi a preluat puterea.



Bannere, baloane si pancarte au umplut strazile Romei si celelalte orase mari din tara. Cele mai ample demonstratii sunt prevazute sa se desfasoare in Turin, Venetia si Milano, liderii celor trei sindicate principale urmand sa se adreseze multimii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO