Politică externă

Sarkozy il propune pe Blair presedinte al Uniunii Europene

18.06.2007, 18:17 8

Premierul britanic Tony Blair este un candidat serios pentru functia de presedinte al Uniunii Europene, presedintele francez Nicolas Sarkozy fiind principalul sau sustinator, scrie FT, in editia de weekend.
Blair, care urmeaza sa se retraga din fruntea guvernului britanic si a partidului laburist la sfarsitul acestei luni, este cel care a propus in 2002 infiintarea pozitiei de presedinte al Uniunii la negocierile privind Constitutia Europeana. Apropiatii sai au comentat atunci ca premierul britanic ar fi avut un interes "direct" cand a formulat propunerea, iar presa britanica l-a luat peste picior acuzandu-l ca are viziuni "faraonice" si ca isi doreste sa fie incoronat "primul imparat al UE".
Acum, propunerea ca Blair sa preia presedintia Uniunii, dupa ce noul tratat constitutional va fi aprobat, a facut deja inconjurul cancelariilor europene la initiativa noului presedinte francez Nicolas Sarkozy, care vrea sa reinoade relatiile cu Marea Britanie, dupa patru ani glaciari care au urmat interventiei aliatilor in Irak.
Sustinerea pentru razboiul din Irak este doar unul dintre punctele impotriva candidaturii lui Blair la presedintia Uniunii Europene, mai ales in Italia sau Spania, unde premierul britanic nu este popular. Blair a acumulat bile negre si in 2001, cand a refuzat sa introduca moneda unica europeana in Marea Britanie.
In tabara sustinatorilor lui Blair va sta, alaturi de Sarkozy, presedintele Comisiei Europene, Jose Durao Barroso, care va fi reales foarte probabil in functia de presedinte al Comisiei Europene pentru un mandat de 5 ani, comenteaza FT. Barroso si Blair au viziuni atlantiste si au avut o buna colaborare la nivelul Comisiei, iar aceasta ar putea continua si dupa ce Blair va deveni presedinte al UE. Blair a negat insa ca dupa Downing Street 10, locuinta oficiala pe care o va parasi in 27 iunie, si-a propus sa ocupe o noua resedinta oficiala.
Discutiile despre noul tratat constitutional, in care este prevazuta infiintarea functiei de presedinte al Uniunii Europene vor avea loc in aceasta saptamana la Consiliul European de vara, care va marca ultima participare a lui Blair la o reuniune europeana de nivel inalt. Noul tratat constitutional european negociat dupa ce documentul initial a fost respins prin referendum in Franta si Olanda, nu modifica prevederile capitolului referitor la presedintia UE. Liderii UE propun desfiintarea presedintiei rotative (fiecare stat european detine presedintia pentru sase luni) si sustin permanentizarea acestei pozitii precum si infiintarea unei pozitii de ministru de externe al UE. De asemenea, numarul comisarilor europeni va fi redus. Noul tratat constitutional va intra in vigoare la 1 ianuarie 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO