Politică externă

Turcia maseaza 140.000 de soldati la granita cu Irakul

10.07.2007, 19:27 14

Turcia a mobilizat aproximativ 140.000 de soldati la granita cu Irakul, totul facand parte din "marea mobilizare" (o incercare de a lupta impotriva militantilor kurzi din PKK), a declarat ieri Hoshiyar Zebari, ministrul irakian de externe. Trupele turcesti au cerut guvernului sau permisiunea de a trece in tara vecina, in special in Kurdistanul irakian, pentru a-i opri pe cei 4.000 de militanti kurzi care au folosit aceasta regiune ca o baza pentru a ataca Turcia. Diferite surse sustin ca o posibila incursiune turca ar afecta anumite piete si ar atrage amenintari din partea Statelor Unite si NATO. Zebari a mai declarat ca Irak doreste sa rezolve problema pe cale pasnica. "Guvernul irakian este foarte clar. Suntem impotriva oricarei incalcari a suveranitatii Irakului din partea tarilor vecine", a afirmat oficialul irakian. Ankara acuza trupele PKK pentru moartea a peste 30.000 de oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO