Politică

Ponta: Şeful CNSC este prieten cu Blaga şi Udrea şi blochează licitaţii; voi schimba însă legea

Ponta: Şeful CNSC este prieten cu Blaga şi Udrea şi blochează licitaţii; voi schimba însă legea

Mediafax Foto

Autor: Mediafax

07.01.2013, 00:00 478

Guvernul va modifica legea pentru a debloca licitaţii oprite de Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor, a afirmat premierul Ponta (desen), criticând decizia CNSC de a bloca iar proiectul autostrăzii Comarnic-Braşov şi susţinând că şeful instituţiei, Bogdan Lehel, este prieten cu lierii PDL Blaga şi Udrea.

"O să schimb legea şi o să explic la Uniunea Europeană, o să le arăt exact. (...) O s-o schimbăm imediat, pentru că vreau să deblochez şi o să mă bat şi cu domnul Lehel, şi cu gaşca lui, şi cu toţi ceilalţi, că dacă până în 2016 nu reuşesc să fac aceste autostrăzi, Bucureşti-Comarnic-Braşov, Piteşti-Craiova...", a spus Ponta la Antena 3, arătând că cei de la CNSC sunt "nişte dumnezei".

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) este instituţia care poate influenţa orice licitaţie publică reclamată, prin acceptarea sau respingerea unei contestaţii depuse de către o firmă, pe o piaţă a achiziţiilor publice care reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României.

În luna octombrie, agenţia MEDIAFAX a prezentat un document care releva că oficiali ai Comisiei Europene au avertizat Guvernul că deţin informaţii conform cărora a fost elaborat, fără consultarea membrilor Comisiei, un proiect de act normativ care schimbă organizarea CNSC şi au cerut Executivului să evite orice modificări care afectează independenţa acestei instituţii. Avertismentul, inclus într-un document confidenţial obţinut de MEDIAFAX, a fost transmis direct de către Klaus Wiedner, şeful Unităţii de Legislaţie privind achiziţiile publice din cadrul Direcţiei Generale Piaţa Internă şi Servicii (DG Markt), printr-un e-mail transmis la 4 octombrie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO