Politică

Tariceanu cere PD sa-si precizeze pozitia fata de gruparea Stolojan

Tariceanu cere PD sa-si precizeze pozitia fata de gruparea Stolojan

Tariceanu insista din ce in ce mai mult pentru mentinerea aliantei PNL-PD

07.11.2006, 17:54 15

Seful liberalilor, Calin Popescu-Tariceanu, crede ca PD trebuie sa-si precizeze pozitia fata de disidenta din PNL pentru a elimina ambiguitatile referitoare la aparitia pe scena politica a unui partid prezidential.
"Ar fi normal ca PD sa-si precizeze pozitia, pentru eliminarea ambiguitatilor", a afirmat ieri Tariceanu.
In aceeasi vreme, Tariceanu spune ca gruparea disidenta (intre timp exclusa din PNL) - in frunte cu Theodor Stolojan - nu are nicio sustinere in filialele partidului intrucat, chiar daca unii liberali il simpatizeaza pe fostul lider, ei nu pot sustine un proiect care este antiliberal. Pentru proiectul lui Stolojan si Stoica in tara s-au constituit mai multe grupuri de sprijin.
Gruparea exclusa din PNL ai carei exponenti sunt fostii presedinti liberali Theodor Stolojan si Valeriu Stoica nu a exclus la finele saptamanii ca proiectul pe care ei il numesc, deocamdata, o noua platforma liberala, sa se transforme intr-un partid. Aici, deocamdata, lucrurile sunt neclare intrucat Stoica ii vede, de pilda, la carma acestuia pe unii dintre liderii PD cum ar fi Emil Boc sau Adriean Videanu.
Ideea initiala exprimata de cei doi a fost ca, in jurul PNL sa se constituie, intr-o formula federala, un mare partid de centru-dreapta, care sa inglobeze toate curentele de pe aceasta zona. Ideea constituirii unei astfel de structuri a esuat, cum a esuat si ideea fuziunii dintre PNL si PD.
Criticii montajelor de acest fel spun ca un astfel de partid este de fapt un "megapartid", pentru Traian Basescu -, iar ideea ca in conducerea lui vor fi lideri ai PD le intareste liberalilor aceasta convingere. De aceea Tariceanu le cere democratilor sa-si precizeze pozitia. Acestia s-au limitat pana in prezent sa spuna ca au o relatie de colaborare cu PNL si sunt loiali acesteia. Or, PNL cere PD sa-si demonstreze aceasta loialitate si cred ei, nu o pot face intr-un mod mai bun decat acceptand ca cele doua partide sa participe pe liste comune la alegerile din primavara viitoare pentru Parlamentul European. Liberalii vor paritate de 1/1 pe aceste liste, lucru neacceptat de democrati, care stau mai bine in sondaje si se gandesc sa mearga singuri in aceste alegeri.
Alegerea celor 35 de parlamentari care ar urma sa reprezinte Romania la Bruxelles nu are in sine o miza foarte mare, dar pentru strategiile viitoare ele sunt importante. In fapt, ele verifica forta partidelor cu un an si ceva inainte de alegerile legislative. Cine castiga isi poate pune sperante sa obtina rezultate bune la alegerile din 2008 (locale si legislative) si, de ce nu, sa atace cu succes presedintia, in 2009.
Liberalii au dat ieri semnalul inceperii campaniei pentru aceste alegeri desemnandu-l pe Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor, drept coordonatorul partidului pentru alegerile pentru Parlamentul European. De asemenea, in curand ei vor stabili si criteriile de selectie a candidatilor. Potrivit lui Tariceanu, si PD ar trebui sa faca acest lucru, campania comuna urmand sa fie coordonata de reprezentantii celor doua partide.
"Exista o hotarare la nivelul Aliantei de a participa pe liste comune. Vreau sa cred ca informatiile care au aparut, la finele saptamanii trecute, nu sunt adevarate. Nu-mi imaginez altfel decat a merge impreuna la alegerile parlamentare. Alta decizie pe care PD ar putea sa o ia ar fi un semnal foarte prost pentru electoratul Aliantei", a declarat Tariceanu.
"Informatiile" la care se refera Tariceanu sunt de fapt un atac acid al democratilor la adresa sa si a liberalilor, venite din partea mai multor ministri democrati intre care Radu Berceanu si Anca Boagiu. Intre propunerile acestora: renuntarea la discutiile politice cu liberalii, liste separate in alegeri, inghetarea oricaror dezbateri pentru anticipate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO