Politică

Tariceanu nu renunta la Nicolai nici dupa intalnirea cu Basescu

Tariceanu nu renunta la Nicolai nici dupa intalnirea cu Basescu

Norica Nicolai spune ca atacurile presedintelui la adresa ei sunt nedemne

14.01.2008, 17:57 17

Presedintele si premierul s-au intalnit la finele saptamanii intre patru ochi, pentru prima data in ultimii doi ani, dar niciunul nu a cedat: premierul i-a spus presedintelui ca nu renunta la Nicolai, iar seful statului i-a transmis sefului Guvernului ca nu va semna decretul de numire a ei pe functie, potrivit unor surse informate de Tariceanu despre rezultatul discutiilor. In aceste conditii, singura solutie ce ramane in picioare este arbitrajul Curtii Constitutionale care, de altfel, a mai dat o solutie intr-un caz similar (cazul ministrului de externe Adrian Cioroianu) in care spune ca presedintele nu are drept de veto in numirea ministrilor.
Este cu adevarat importanta aceasta functie sau asistam la inca un episod din razboiul dintre Executiv si Presedintie? Pentru ca, pana la urma, ministrul justitiei in Romania ca si in Franta, Statele Unite sau oricare dintre tarile occidentale este sau ar trebui sa fie un administrator al Justitiei. Rolul sau legal este acela de a administra, de a verifica legalitatea actelor normative si, teoretic, nu are influenta asupra magistratilor, nu are acces la dosare, drept urmare nu are cum sa influenteze o speta sau alta.
Acest lucru se intampla in tari cu democratii mature, dar Romania nu este inca o democratie matura, crede analistul politic Stelian Tanase. "Justitia inca este terenul de lupta intre interese. De aceea, Justitia chiar il intereseaza pe Traian Basescu. Este adevarat ca ministrul nu are puteri foarte mari, nu el decide totul, dar este o piesa pe tabla de sah", afirma analistul.
Analistul politic Cristian Parvulescu spune, la randul sau, ca asistam la un razboi "rational" ("ma rog, cat de rational poate fi un razboi").
"Ne aflam intr-un an electoral. Justitia a dovedit ca nu este neutra. Batalia este aceasta: in ce parte redirectionam Justitia", afirma analistul.
Anul acesta ii expira mandatul procurorului anticoruptie Daniel Morar, iar, potrivit legii, ministrul de justitie este cel care ii propune pe procurorii-sefi, in vreme ce presedintele semneaza numirile. "Influenta nu este directa, dar in functie de ce procuror propui, poti inclina balanta intr-o parte sau in alta. Exista in aceasta batalie o miza politica si electorala. Batalia se da pe dosare (care sunt instrumentate de procurorii anticoruptie - n.n.). Este o batalie pe dosare si pe mape (Parchetul General a publicat mapa profesionala a Noricai Nicolai - n.n.)", afirma analistul.
Stelian Tanase crede ca Basescu ar dori la Justitie, daca nu un om care ii este potrivnic, macar unul care este neutru. "Nu a vrut-o, pentru ca este influenta in Senat, poate sa-si negocieze legile, iar uneori se dau legi chiar si pentru un singur om. Telefoanele scurte inca functioneaza. Daca suna ministrul justitiei la Turda, de exemplu, toata lumea tremura - judecator, procuror. Inca functioneaza o vorba pe care mi-a spus-o in urma cu zece ani un important om de afaceri: decat sa ai o lege buna, mai bine sa ai un om in Guvern!", afirma analistul. El mai spune ca, daca in Romania Justitia functiona normal, aceasta batalie nu ar fi existat.
Asadar, si dupa intalnirea dintre presedinte si premier partile raman pe pozitii. Premierul afirma ca nu exista nici un rationament legal pentru care presedintele sa respinga propunerea lui. De cealalta parte, Presedintia sustine ca Norica Nicolai are probleme, de aceea nu va fi numita niciodata in pozitia pe care si-a doreste.
Pentru a-si argumenta spusele, Presedintia a dat publicitatii un comunicat conform caruia seful statului sustine ca Norica Nicolai nu indeplineste criteriile legale pentru functia de ministru al justitiei, invocand fapte din activitatea sa de procuror, pe care el le-a analizat dupa ce a solicitat in scris Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) sa-i puna la dispozitie mapa profesionala a acesteia.
La doar o zi, ICCJ a facut publica aceasta mapa care contine informatii despre cele doua aspecte din activitatea senatorului PNL prezentate public de Traian Basescu.
Potrivit unei note din mapa profesionala, Norica Nicolai a fost sanctionata de Procuratura judeteana Calarasi, printr-un ordin din 4 aprilie 1988, cu "avertisment" pentru nerespectarea unor dispozitii legale in solutionarea unei cauze penale. Contestatia acesteia a fost respinsa de Procuratura Generala. Potrivit acestei note, procurorul Clinci Norica (actuala Nicolai) a dispus in 1987 trimiterea in judecata in lipsa si in stare de arest a inculpatului Ionita Valerica pentru furt calificat din avutul obstesc, impreuna cu alti 5 inculpati. Dupa condamnarea inculpatului la instanta de fond, organele de militie au prins pe adevaratul faptuitor al infractiunii, o persoana care avea acelasi nume - Ionita Valerica - si l-au prezentat procurorului Clinci Norica. Fara a dispune inceperea urmaririi penale sau punerea in miscare a actiunii penale si intocmire a dosarului penal procurorul Clinci Norica a modificat mandatul de arestare preventiva aflat in posesia organului de militie si a dispus introducerea inculpatului in arest, dar nu l-a audiat, lucru care i-ar fi incalcat drepturile, sustine nota.
O alta abatere pe care ar fi facut-o Nicolai este aceea ca, in 1991, ea ar fi aparat in instanta interesele unui cetatean american intr-un proces de infiere a unui copil roman, ceea ce nu ar fi fost legal.
Norica Nicolae a respins acuzatiile presedintelui, afirmand ca mapa i-a fost intocmita de Securitate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO