Prima pagina

Alro a facut 30 mil. euro profit in noua luni

22.10.2004, 00:00 15

Producatorul de aluminiu primar Alro Slatina a incheiat primele noua luni ale anului cu un profit net de 1.248 miliarde de lei (30,3 milioane de euro), in crestere cu 25% fata de anul trecut, pe fondul majorarii preturilor pe piata mondiala a aluminiului si a cresterii productiei fata de anul trecut. Compania a avut la noua luni o cifra de afaceri de 10.154 miliarde de lei (247 milioane de euro), in crestere cu 40% fata de cea din perioada similara a anului trecut.
"Vom avea in acest an o productie record. Ne asteptam la o productie de 213-215 mii de tone pentru anul acesta," spune Peter Braun, country manager pentru Romania al casei de comert americane Marco International, actionarul majoritar al Alro. El a adaugat ca se asteapta ca anul viitor sa fie si mai bun pentru Alro, mizand pe o productie de 235-240 de mii de tone de aluminiu primar. Anul trecut Alro produsese 180 de mii de tone de aluminiu.
Grupul Marco detine impreuna cu firma Conef 80% din actiunile Alro. Statul mai are o participatie de 18% din companie, iar restul de 2% se afla in proprietatea micilor actionari si se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti.
Privatizarea Alro a fost foarte controversata, motiv pentru care s-a prelungit pe parcursul a aproape doi ani. Desi companii importante din industria aluminiului au fost interesate de Alro, casa americana de comert Marco International a devenit actionar datorita unei strategii agresive de achizitii de actiuni la Bursa. Ulterior Marco a devenit majoritara la Alro printr-o operatiune de majorare a capitalului social. Dupa ce a preluat Alro, Marco a cumparat si Alprom Slatina, companie care prelucreaza aluminiul produs de Alro si pentru care exista de asemenea planuri de extindere.
O tona de aluminiu era cotata ieri la Bursa de Metale din Londra la 1.810 dolari fata de aproximativ 1.500 dolari pe tona la inceputul anului sau 1.350 dolari pe tona in 2002 cand americanii au devenit majoritari la Alro.
Producatorul de aluminiu impreuna cu actionarul majoritar se pregatesc sa contracteze de pe pietele internationale doua credite sindicalizate in valoare de 105 milioane de dolari. Surse apropiate companiei afirmau ca cea mai mare parte a sumei va fi folosita pentru a refinanta creditele contractate in urma cu doi ani de Marco pentru achizitia pachetului majoritar de la Alro. Cealalta parte a imprumutului urmeaza sa fie folosita pentru continuarea extinderii capacitati de productie a Alro.
Alro, impreuna cu grupul Marco, detine peste 90% din actiunile companiei de prelucrare a aluminiului Alprom Slatina. Alro si Alprom urmeaza sa finalizeze in urmatoarele luni un proces de fuziune prin care vor crea o companie integrata de productie si de prelucrare a aluminiului. Dincolo de aspectul juridic al fuziunii cele doua companii sunt integrate deja din punct de vedere operational.
"Integrarea operationala dintre Alro si Alprom este finalizata. Mai ramane de realizat fuziunea la nivel juridic," spune Peter Braun.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO