Prima pagina

Ambalajul "bag in box", la fix pentru vinul la pahar in restaurante

01.02.2005, 00:00 93

Producatorii autohtoni de vinuri lanseaza unul dupa altul vinuri ambalate "la punga" - bag-in-box, unul din factorii de crestere ai acestei piete fiind cererea tot mai mare din restaurante de vin la pahar. Ambalajul bag-in-box face posibil consumul vinului in cantitati mici intr-o perioada mare fara ca acesta sa piarda din calitate.
Vincon Vrancea si Vinterra Bucuresti sunt ultimii jucatori care si-au anuntat prezenta pe aceasta piata. "Intram pentru ca nu este, inca, foarte dezvoltata dar si pentru ca vinul la bag-in-box ofera o securitate sporita, eliminand posibilitatea falsificarii", spune Georgel Costache, directorul general al Vincon Vrancea, unul dintre cei trei mari jucatori din industria vinurilor autohtona.
Producatorul de vinuri Vinterra International va lansa, in urmatoarele luni, vinuri la bag-in-box pentru a creste vanzarile de vinuri in special in reteaua HoReCa (hoteluri, restaurante, catering). "Vanzarile de vinuri la bag-in-box in Vest sunt in crestere, lucru care se va intampla si pe piata romaneasca, unde, in special, restaurantele ar trebui sa aiba vanzari mult mai mari de vin la pahar. Acest lucru nu se intampla pentru ca pe piata nu exista o modalitate de a pastra vinul safe", spune David Nicolae, directorul general al Vinterra International. El spune ca, pentru inceput, va lansa la bag-in-box un Merlot si o Feteasca Regala.
"Bag in box" inseamna vin comercializat in pungi 3, 5 si 10 litri aflate intr-o cutie de carton echipata cu un un robinet in partea inferioara, si care ofera avantajul ca pe masura ce se golesc se pliaza pe cantitatea de vin ramasa fara sa dea astfel posibilitatea aerului sa patrunda inauntru si sa oxideze vinul. Pretul unui "bag-in-box" de 3 litri de vin superior in supermarketuri se situeaza la 3 euro, fata de o medie de 2 euro pentru o sticla de vin la sticla de 0,75 de litri.
Gabriel Dima, director vanzari Carl Reh Winery, unul dintre primii intrati pe aceasta piata, spune ca vanzarile au mers bine atat in retail cat si in reteaua HoReCa. "In doar cinci luni, vanzarile de bag-in-box au ajuns sa reprezinte jumatate dintr-o gama de vin a noastra: Val Duna. Pe retail, romanii nu trebuie sa mai asimileze vinul la bag-in-box celui la PET.  In reteaua HoReCa, acest vin are volume bune si poate inlocui ceea ce unele restaurante denumesc "vinul casei" si sa ofere posibilitatea consumatorilor sa poata bea un pahar de vin fara sa fie nevoiti sa cumpere o sticla de 0,75 de litri", sustine Dima.
Piata de vinuri la bag-in-box a atins anul trecut 200.000 de unitati fiind dominata de jucatorii de mici dimensiuni din industria vinurilor: Vinex Cernavoda, Carl Reh Winerry si Senator Odobesti.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO