Prima pagina

Americanii discuta schimbarea directorului general de la UPC

Americanii discuta schimbarea directorului general de la UPC

Richard Anderson spune ca in 2007 a vazut cea mai dura competitie de piata din cariera sa

21.02.2008, 19:00 37

Americanul Richard Anderson, 58 de ani, va fi inlocuit din functia de director general (CEO) al UPC Romania - cel mai mare operator de cablu TV de pe piata locala, au declarat pentru ZF surse de pe piata locala telecom.
Schimbarea are loc pe fondul scaderii numarului de clienti si al competitiei puternice cu Romtelecom si RCS&RDS.
UPC a pierdut anul trecut clienti de pe principala sa linie de business, cablul TV, si a inregistrat cresteri mai mici decat Romtelecom si RCS&RDS pe internet si televiziunea prin satelit - segmente de piata care au inregistrat cresteri puternice in 2007.
Anderson ar urma sa fie inlocuit cu un manager care va fi adus in Romania de proprietarul companiei, grupul american Liberty Global International, care ofera servicii TV, internet si telefonie pentru aproximativ
10 milioane de clienti din toata Europa.
Contactati de ZF, oficialii UPC Romania nu au dorit sa comenteze informatiile.
In luna ianuarie a acestui an, Anderson a evitat sa precizeze, intr-un interviu pentru Ziarul Financiar, cand ii va expira contractul de management la UPC Romania.
"Nu stiu cat timp voi mai sta in Romania. Tot ce pot spune sigur este ca voi mai sta aici cel putin pana maine. Am venit aici pentru un contract de patru ani si am stat aproape opt", declara Anderson pentru ZF in interviul realizat pe 29 ianuarie.
Inlocuirea lui Anderson din functia de director general va avea loc la putin timp dupa ce Dragos Tanase, director financiar al UPC timp de sapte ani, a plecat pentru a ocupa o pozitie de vicepresedinte in cadrul companiei Rosia Montana Gold Corporation. Operatorul nu a anuntat pentru moment un inlocuitor pentru Tanase.
Anul trecut UPC s-a confruntat cu o competitie dura pe pietele de servicii TV, telefonie fixa si internet. Dupa ce grupul elen OTE a schimbat aproape complet conducerea executiva a Romtelecom, operatorul a iesit pe piata cu oferte agresive ca pret, fapt care a dus la oprirea scaderii pe telefonia fixa si la cresteri puternice pe internet si televiziune prin satelit. Pe de alta parte, RCS&RDS a continuat politica agresiva de preturi prin care s-a impus pe piata si a lansat si serviiciile de telefonie mobila, care sunt furnizate fara o taxa lunara pentru clientii existenti.
UPC are de infruntat o presiune suplimentara din partea RCS&RDS, care a inceput sa construiasca in mai multe localitati din tara infrastructuri paralele cu cele ale UPC, pentru a atrage baza de clienti de cablu TV, internet si telefonie. RCS&RDS furnizeaza gratuit telefonie fixa pentru clientii CATV.
In aceste conditii, UPC a pierdut in primele noua luni ale anului trecut peste 100.000 de clienti pe cablu TV (circa 8% din utilizatori), pana la 1,261 milioane utilizatori.
Anderson spunea de altfel ca anul trecut a vazut in Romania cea mai competitiva piata telecom din intreaga sa experienta de 30 de ani in industria comunicatiilor.
UPC, care a cumparat in 2005 compania locala Astral devenind astfel numarul unu de pe piata locala de cablu TV, a inregistrat in 2006 o cifra de afaceri de 140 de milioane de euro. In primul semestru al anului trecut, veniturile UPC Romania au avansat cu 22%, la 88,1 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO