Prima pagina

Bancile se pregatesc sa intre in forta pe piata fondurilor mutuale

Bancile se pregatesc sa intre in forta pe piata fondurilor mutuale
08.04.2005, 20:07 31

Bancile incep sa se gandeasca din ce in ce mai serios la fondurile mutuale ca varianta pentru atragerea economiilor populatiei, dupa ce ultimii ani au dat semnalul insanatosirii pietei fondurilor.

In Europa Occidentala ultimii 25 de ani au marcat un proces de migrare treptata a economiilor populatiei dinspre depozitele bancare clasice catre fondurile de investitii. In plus, scaderea puternica a dobanzilor din primul trimestru ii face pe bancheri sa incerce sa gaseasca alternative care sa aduca randamente mai mari decat depozitele bancare.

Raiffeisen Bank, a treia banca din sistem, va lansa fonduri mutuale pana la finalul acestui an, alte trei banci - HVB, Banca Transilvania si Finansbank - anuntand deja ca intentioneaza sa faca o miscare similara.

Raiffeisen a renuntat la contractele de distributie incheiate cu doi administratori independenti, Certinvest, care administreaza fondurile Intercapital, Capital Plus, Tezaur si Orizont, pe de o parte, si SIRA, care administreaza Fondul pentru Comert Exterior si Omninvest. "Estimam ca vom putea oferi instrumente de tipul fondurilor mutuale pana la finalul acestui an", au declarat pentru ZF reprezentantii Raiffeisen. Ei nu au dorit sa comenteze incetarea colaborarii cu cele doua societati de administrare.

HVB Bank, Banca Transilvania si Finansbank au infiintat deja societati de administrare a fondurilor mutuale, dar nu au lansat pana in prezent nici un produs de acest tip.

Banca Transilvania detine contracte de distributie cu doi administratori de fonduri, Certinvest si Globinvest, si nu a luat o decizie privind o eventuala incheiere a colaborarii cu acestia. "Pana in prezent nu s-a luat in calcul acordarea unei exclusivitati pentru societatea de administrare a investitiilor a bancii", spune Radu Hanga, seful directiei piete de capital din cadrul Bancii Transilvania.

Primele doua banci din sistem BCR si BRD-SocGen, administreaza deja prin intermediul unor societati specializate fonduri mutuale si au castigat cote de piata semnificative in ultimii doi ani in detrimentul societatilor independente de administrare. Fondurile celor doua banci au beneficiat de pe urma retelelor de distributie puternice ale celor doua banci, care le asigura, pe langa prezenta in teritoriu, si o mai buna vizibilitate in randul potentialilor investitori.

Increderea investitorilor in plasamentele in fondurile mutuale este in revenire dupa scandalurile prabusirii FMOA - SAFI si a FNI, cele mai mari fonduri mutuale din acel moment.

Sumele plasate in fonduri mutuale sunt in prezent nesemnificative in comparatie cu cele plasate in depozite bancare, dar piata fondurilor este creditata cu rate mai mari de crestere.

Depozitele populatiei in sistemul bancar, in lei si valuta, se ridica in prezent la 6,5 miliarde de euro, in timp ce activele fondurilor mutuale se ridica la 77 milioane de euro. Pe de alta parte, in ultimele 12 luni activele fondurilor mutuale aproape s-au dublat, fata de o crestere de 41% a depozitelor bancare in lei si o majorare de doar 6% a celor in valuta.

"Industria romaneasca a fondurilor este foarte redusa fata de potentialul care exista pe piata. De aceea este de asteptat ca pe piata sa isi faca aparitia noi operatori, atat ai bancilor, cat si operatori independenti", spune Dan Nicu, presedintele Organizatiei Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).

Administratorii de fonduri au fost nevoiti in ultimii ani sa faca fata si concurentei companiilor de asigurari care ofera produse de economisire si care, la fel ca si bancile, detin retele de distributie mai bine dezvoltare si bugete de publicitate mai mari. Doar anul trecut societatile de asigurari au reusit sa atraga peste 60 milioane de euro in programele de acumulare de tip "unit-linked".

In plus, administratorii independenti se plang ca reglementarile pietei de capital ii obliga sa fie dependenti de banci pentru distribuirea titlurilor de participare in fondurile proprii, bancile urmand sa le devina concurenti in activitatea de administrare.

Cele mai multe din societatile de administrare nu detin resurse financiare pentru dezvoltarea unor retele proprii de distributie, legislatia precizand ca pot incheia contracte de distributie doar cu banci sau cu societati de brokeraj.

"Legislatia nu ne lasa sa ne dezvoltam distributia. Societatile de brokeraj ne cer comisioane prea mari, iar bancile se gandesc sa isi dezvolte afaceri proprii in acest domeniu", spune Dorin Danescu, directorul SIRA, societate care administreaza doua fonduri mutuale.

Reglementarile CNVM privind activitatea fondurilor sunt in curs de elaborare, iar administratorii spun ca spera ca acestea sa le permita sa utilizeze si alte canale de distributie.

Datorita plasamentelor in actiuni, fondurile de investitii au avut in ultimele 12 luni performante superioare unui depozit bancar. Conform datelor UNOPC, castigul mediu al fondurilor a fost de 24% in ultimul an, fata de cel mult 18% pentru un depozit bancar constituit in urma cu 12 luni.

(Cititi si suplimentul Dupa Afaceri)

vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO