Prima pagina

BPI a vandut catre Eurobank 17% din Banc Post pentru 23 mil. euro

02.07.2003, 00:00 18



Tranzactie surpriza pe piata bancara. Banco Portuques de Investimento (BPI) a decis brusc sa se retraga din sistemul bancar romanesc si si-a vandut participatia de 17% pe care o detinea la Banc Post.



Cumparatorul nu este nimeni altul decat banca elena EFG Eurobank Ergasias care a fost dispusa sa plateasca alte 23 milioane de euro pentru a deveni actionarul majoritar al Banc Post.



In urma acestei tranzactii, grupul elen care mai detinea inca un pachet de 36,25% din actiunile Banc Post, va controla banca si va putea astfel sa-si aplice propria strategie. Banc Post este printre bancile cu cel mai difuz actionaritat, avand nu mai putin de 9 actionari.



"Este inca o dovada in plus ca actionarul nostru semnificativ EFG Eurobank are intentii serioase de a investii in Banc Post si implicit pe piata romaneasca", a declarat pentru ZF Elena Petculescu, presedintele Banc Post.



BPI a intrat in actionaritul Banc Post inca din 1998 facand parte alaturi de General Electric Capital Corporation (GECC) din consortiul care a cumparat de la FPS pachetul de 45% din Banc Post. Ulterior, cand GECC a decis sa isi diminueze participatia de la 35% la 8,75%, in 2000, BPI a cumparat inca 7% din actiunile Banc Post ajungand sa detina pachetul de 17%.



Pana in acest moment grecii de la Eurobank au investit in Romania aproape 60 de milioane de dolari numai pentru a-si adjudeca pachetul majoritar de actiuni al Banc Post.



Anuntul privind aceasta tranzactie a coincis, intamplator sau nu, cu vizita in Romania a unei delegatii a grupului elen condusa chiar de catre Nicholas Nanopoulos, presedintele executiv al Eurobank. Grecii s-au intalnit chiar si cu Ion Iliescu, presedintele Romaniei.



Banc Post ocupa in acest moment, din punct de vedere al activelor, locul 7 in sistemul bancar romanesc. In primele 5 luni din acest an a fost raportat un profit brut de 170,6 mld. lei (aproape 5 mil. euro) si un profit net de 144 mld. lei (3,8 mil. euro). oana.nuta@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO