Prima pagina

Bursa a devenit mai bogata cu 500 de milioane de euro

Bursa a devenit mai bogata cu 500 de milioane de euro
20.10.2004, 00:00 16

Capitalizarea totala a Bursei de Valori Bucuresti a urcat cu aproximativ 500 milioane de euro de la inceputul lunii pe fondul cresterilor semnificative ale valorii unora dintre cele mai importante companii listate. Valoarea totala a companiilor listate la Bursa a atins 5,5 miliarde de euro pe fondul noilor maxime istorice ale indicilor BET si BET-C, care urmaresc evolutia companiilor listate.
Banii noi care au venit in ultimele saptamani de la investitorii straini au majorat, spun brokerii, cererea de actiuni de pe piata. Dupa sase zile consecutive de crestere generalizata, cei mai multi dintre brokeri recunosc ca nu se asteptau la o astfel de evolutie si ca piata nu poate sa continue sa mai creasca mult timp in acelasi ritm.
Indicele BET, care sintetizeaza evolutia celor mai importante zece companii de la Bursa a urcat cu 10% de la inceputul lunii, ducand astfel cresterea Bursei de la inceputul anului la aproape 65%. Cam atat au castigat in medie si strainii care au venit cu dolari sau euro, in conditiile in care cursul valutar a avut o evolutie extrem de stabila.
"Era normal ca piata sa creasca pentru ca se apropie perioada de dividende, iar corectii au tot fost. La Banca Transilvania, de exemplu, noi ne asteptam sa creasca, dar in nici un caz in acest ritm de 12% intr-o saptamana," spune Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.
Ultimele trei saptamani au insemnat astfel reluarea tendintei de crestere a Bursei, intrerupta in lunile august si septembrie, fapt pus atunci de brokeri pe seama reducerii interesului investitorilor straini.
Primele semne ale revenirii Bursei au venit odata cu publicarea la inceputul acestei luni a raportului de tara Comisiei Europene care a acordat Romaniei statutul de tara cu economie de piata functionala.
"Strainii au fost de fiecare data in acest an cei care au dus piata in sus. Asta s-a vazut din statisticile privind investitiile straine care arata ca atunci cand nu au mai intrat bani din strainatate piata nu a mai crescut. Imbucurator este insa ca in august si septembrie, cand nu au mai venit bani din strainatate investitorii romani au reusit sa sustina piata si nu s-au inregistrat scaderi semnificative ale cotatiilor," comenteaza Rares Nilas, directorul BT Securities, societatea de brokeraj a Bancii Transilvania.
Un alt factor al cresterii pietei din ultimele saptamani este, spun brokerii, scaderea dobanzilor bancare la lei care a facut ca investitiile in actiuni sa devina mai interesante. "Cred ca preturile la care se tranzactioneaza in prezent actiunile includ si estimarile investitorilor pentru viitoare scaderi ale dobanzilor," spune Daniel Pocorea, trader la BRD Securities. In ultimii ani, desi cu o oarecare intarziere, scaderea dobanzilor bancare a coincis de fiecare data cu cresterea pietei.
Evolutia favorabila a Bursei se suprapune pe informatiile macroeconomice din ultima perioada, tot mai incurajatoare pentru investitori. "Din orice punct de vedere, situatia de la nivel macroeconomic este favorabila, fie ca este vorba de raportul de tara, scaderea dobanzilor sau cresterea economica. Cred ca mai este loc de cresteri, dar ceea ce este ingrijorator este ritmul in care a crescut piata in ultimele zile si care ar putea deveni periculos daca mai continua," spune Pocorea.
De la inceputul lunii pe principalele companii tranzactionate pe piata s-au facut schimburi importante de pachete de actiuni. Tranzactii de mai multe milioane de dolari au avut loc in ultimele saptamani pe actiunile Petrom, Rompetrol Rafinare sau Banca Transilvania, iar dupa valoarea ridicata a acestora, brokerii spun ca nu poate fi vorba decat de cumparatori straini.
Una din principalele vedete din ultimele saptamani au fost actiunile Petrom, care dupa scaderea cauzata de trecerea datei de referinta pentru majorarea de capital au revenit pe un trend puternic ascendent in conditiile transferarii unor pachete importante de actiuni. Petrom a avut ieri o zi mai proasta pe fondul informatiilor privind contestarea in justitie a majorarii de capital, dar chiar si asa Petrom a urcat cu 13% de la inceputul lunii.
O alta vedeta a fost Banca Transilvania care a depasit 8.000 lei/actiune, pret la care putini dintre brokeri sau investitori se asteptau sa o vada in urma cu cateva luni. Banca Transilvania a fost in acest an printre cele mai profitabile investitii de la Bursa, aducand investitorilor un castig de peste 120%.
La cresterea companiilor-vedeta ale Bursei s-au adaugat si alte companii mai mici de la Bursa care raportasera la jumatatea anului profituri in crestere. Oltchim sau Oil Terminal au adus in ultimele saptamani.
Alaturi de acestea investitorii au "descoperit" in ultima perioada companii cu rezultate bune listate pe RASDAQ, dar a caror tranzactionare a fost mutata la Bursa. Trei exemple ar fi Argus Constanta, Sanex Cluj-Napoca sau Socep Constanta, ale caror actiuni s-au apreciat cu peste 20% de la inceputul lunii.
Desi spun ca piata a crescut foarte mult intr-o perioada scurta, majoritatea brokerilor sunt optimisti privind evolutia viitoare a pietei, aproape nici unul dintre ei nu vorbeste despre un posibil regres al pietei. "Cred ca piata mai are potential de crestere pe termen mediu si cred ca cel mai semnificativ potential in au companiile mari listate pe RASDAQ, tranzactionate acum la Bursa", spune Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest.
Incepand de azi companiile de la Bursa vor incepe sa publice rezultatele financiare pe trimestrul al treilea fapt care ar putea influenta semnificativ evolutia cotatiilor. Cresterea din ultima perioada a preturilor actiunilor poate fi interpretata si ca o incercare a investitorilor de a anticipa rezultate financiare in crestere in conditiile in care ultimele informatii sau prognoze macroeconomie au fost favorabile.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO