Prima pagina

Continental si-a vandut hotelul din Cluj-Napoca

19.05.2005, 19:51 43

Compania Continental Hotels va finaliza, la inceputul saptamanii viitoare, tranzactia de vanzare a hotelului pe care il detine in Cluj-Napoca, catre firma de incaltaminte Ardeleana din Alba-Iulia.

"Hotelul a fost vandut in 12 mai. Continental a incercat de-a lungul vremii mai multe variante de proiect prin care sa il modernizeze, dar nici una nu a fost admisa de Comisia de Monumente Istorice. S-a dorit transformarea lui intr-un hotel de 4 stele, care sa aiba 70-80 de camere, dar investitia ar fi fost enorma si se recupera in 25 de ani. Era absolut nerentabil", a declarat pentru ZF Transilvania Maria Lehene, directorul hotelului din Cluj.

Presedintele lantului Continental, Radu Enache, spune ca vanzarea hotelului nu inseamna ca vor iesi de pe piata cujeana. "Piata Clujului este foarte importanta pentru noi. Negociem pentru cumpararea unor terenuri si vom avea aici doua hoteluri noi, unul sub marca Ibis si unul Continental", a spus Enache, care este si principalul actionar.

Lantul, alcatuit din 12 hoteluri, a incheiat in vara trecuta un parteneriat cu grupul francez Accor, proprietarul marcilor Ibis, Novotel si Sofitel, prin care cele doua companii vor crea o retea de unitati de cazare in toate marile orase din Romania. Nici oficialii Continental, nici cei ai societatii Ardeleana nu au dorit sa dea mai multe detalii legate de aceasta tranzactie.

Compania din Alba-Iulia a fost infiintata in 1991, iar, potrivit datelor Ministerului de Finante, in 2003 a avut o cifra de afaceri de 2,4 mil. euro. Ardeleana are ca actionar majoritar compania Cristian Prodimpex, care activeaza tot in domeniul fabricarii de incaltaminte. Aceasta a avut in 2003 o cifra de afaceri de 520.000 de euro.

Hotelul din Cluj are o suprafata totata de aproximativ 7.200 mp (1.800 mp la sol, plus 4 niveluri), iar expertii clujeni din domeniul evaluarilor imobiliare estimeaza ca valoarea de piata a acestuia ar fi de circa 14 mil. euro. In urma acestei tranzactii, hotelul urmeaza sa fie inchis incepand cu 1 iulie. La inceputul acestei saptamani, celor 67 de angajati li s-a prezentat un "contract de concediere colectiva", prin care li se aducea la cunostinta ca lantul Continental renunta la serviciile lor. Pana la inchiderea hotelului, managerul mai are o problema: trebuie sa rezolve si situatia celor 27 de nunti care urmau sa aiba loc in aceasta vara in restaurantul Continental.

Numit initial "New York", hotelul "Continental" a fost construit in 1895. Alintat "Batrana doamna a familiei Continental", hotelul de trei stele are 45 de camere, iar la mansarda un hotel pentru tineret, "Youth Hotel".

"Cladirea are nevoie sa fie restaurata si reabilitata, in afara faptului ca trebuie modernizata ca sa poata functiona ca un hotel de patru stele", spune arhitectul Adrian Borda, membru in Comisia monumentelor istorice. In replica la declaratiile oficialilor Continental, potrivit carora "Comisia din oras este destul de conservatoare" si nu a acceptat nici o varianta de modernizare si extindere, Borda spune ca "proiectele erau adevarate nebunii".

"Una dintre ele viza, de exemplu, construirea unui turn cu 8 etaje in mijlocul cladirii, alta transfomarea lui intr-un hotel cu camere de 12 mp. Printre altele, doreau demolarea curtii interioare si realizarea unei sali de cazionu sustinuta de o structura de beton armat. Erau adevarate nebunii".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO