Prima pagina

Cota unica se simte in buzunarele angajatilor de la multinationale

10.02.2005, 00:00 15

Introducerea cotei unice de impozitare a veniturilor, de 16%, una din principalele masuri ale noului Guvern, a ajuns sa fie "simtita" de angajati abia la inceputul acestei luni, cand au primit  primele salarii majorate pe luna ianuarie.
"Introducerea cotei unice s-a simtit cu adevarat. In ianuarie, salariile nete au fost substantial mai mari", afirma Irina Ionescu, director de marketing in cadrul companiei Coca-Cola Romania, care realizeaza marketingul produselor Coca-Cola pe piata romaneasca si accordoneaza activitatea din Balcani. Ea nu a precizat nivelul majorarii. Practica firmei Coca-Cola, ca in majoritatea multinationalelor dealtfel este de negocia cu angajatii salariile brute, in lei.
"Salariile angajatilor nostri au crescut in medie cu 10%. La noi salariile sunt negociate brut, deci salariatii au putut beneficia de aceasta majorare fara probleme. Cred ca relaxarea fiscala va avea un efect benefic asupra economiei. Este important ca raman bani mai multi si la salariati si la companii, pentru investitii", a spus Tudor Moldovan, director general adjunct la Generali, una din primele zece companii de asigurari din Romania.
Chiar daca salariile au fost majorate ca urmare a relaxarii fiscale, Moldovan spune ca indexarea care fusese deja programata pentru mjilocul anului va ramane in picioare. "Este prevazuta in buget inca de anul trecut, pentru ca societatea noastra isi face bugetul pentru anul urmator in lunile august-septembrie ale anului anterior", a spus reprezentantul Generali.
Specialistii in resurse umane au spus ca multe companii vor utiliza aceasta majorare substantiala a salariilor ca urmare a reducerii impozitelor drept pretext pentru a nu mai proceda la alte majorari sau indexari ale veniturilor salariale pentru anul in curs.
Introducerea cotei unice a fost una dintre primele masuri ale cabinetului Tariceanu si a fost realizata prin Ordonanta de Guvern. Aceasta vizeaza in domeniul impozitului pe venit inlocuirea sistemului global de impunere a veniturilor realizate de persoanele fizice, care presupunea utilizarea unui barem de impunere cu cote progresive cuprinse intre 18% si 40%, cu sistemul bazat pe cota proportionala de 16% aplicata pentru majoritatea categoriilor de venituri.
Si angajatii de la Kraft Foods Romania, care activeaza pe piata dulciurilor si a cafelei, au primit salariile marite la sfarsitul lunii ianuarie.
"In ianuarie, angajatii au primit salariile impozitate la noua cota de impozit de 16%. Practica in cadrul companiei Kraft Foods este ca salariul sa se negocieze in lei, la valoare bruta si astfel aplicarea cotei unice a adus crestere de salarii", a spus Doina Cavache, director de relatii externe la Kraft Foods Romania, companie cu circa 500 de angajati.
Dacia, unul dintre cei mai mari angajatori din Romania, cu peste 11.000 de angajati, a inceput sa acorde salarii majorate. "Unii dintre angajati au sesizat deja o crestere cand si-au luat salariile", au spus surse din cadrul companiei Dacia, cea mai mare companie de pe piata locala din domeniul auto. Oficialii companiei estimeaza si restul salariatilor, care nu si-au luat inca salariul vor beneficia de marire in urmatoarea perioada.
Dar, nu toti angajatii simt beneficiile cotei unice, ci numai cei care si-au negociat salariile in lei, la valoarea bruta.
"Nu avem statistici exacte cate companii negociaza salariile brut si cate net. Cert este ca dupa aplicarea cotei unice au crescut salariile angajatilor care si-au negociat salariul la valoarea bruta, in lei. Cei care l-au negociat in euro sau dolari sau la valoarea neta nu vor simti o majorarea a salariului decat daca angajatorul decide acest lucru", a spus Cristian Parvulescu, director executiv al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR).
georgiana.stavarache@zf.ro ; ionut.bonoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO