Prima pagina

Creditele mici incep sa aduca restante mari

Creditele mici incep sa aduca restante mari
21.01.2005, 00:00 16



Minimalizata in mod constant ca urmare a sumelor inca mici, cresterea restantelor la rambursarea creditelor obtinute de clientii persoane fizice determina bancile sa ia masuri.



Alpha Bank, spre exemplu, desfasoara in prezent o campanie de recrutare de "ofiteri credite neperformante". Cea mai importanta cerinta este tocmai experienta in cadrul unui departament de recuperare a creditelor neperformante sau a unei organizatii de profil.



Simtind ca simpla asigurare impotriva riscului de neplata nu mai este de-ajuns, bancile isi dezvolta structuri proprii de recuperare a creditelor sau le intaresc pe cele existente.



Pe piata au aparut de altfel si firme specializate in recuperarea creditelor restante, externalizarea costurilor legate de aceasta activitate fiind o optiune pentru banci.



Bancherii spera ca, o data cu intrarea in functiune a Biroului de Credit si cu extinderea surpavegherii Centralei Riscurilor Bancare de la BNR (prin diminuarea plafonului minim al expunerii de la 200 la 100 de milioane de lei) sa se atenueze si ritmul de crestere a restantelor. Acesta intrucat opinia generala este ca debitorii persoane fizice ar fi cei mai buni platnici, insa datorita lipsei unei culturi bancare, se indatoreaza peste puterea de rambursare



Restantele clientilor persoane fizice, mai mari de 30 de zile, raportate la Centrale Riscurilor Bancare (CRB) au ajuns la sfarsitul lunii noiembrie 2004 la aproape 612 miliarde de lei (echivalentul a 16,1 milioane de euro). Suma totalizeaza insa numai restantele inregistrate la creditele cu o valoare mai mica de 200 de milioane de lei, care intra in categoria asa-numitelor credite de consum, destinate in general cumpararii de bunuri de folosinta indelungata.



Comparativ cu luna august, cand CRB a inceput sa stranga date privind restantele la credite de consum, valoarea sumelor nerambursate nici cu intarziere de 30 de zile a crescut cu 61%.



Datele CRB arata ca numarul restantierilor a crescut in aceasta perioada cu 28%, ajungand la 132.622 de persoane. Numarul restantelor este insa de 167.235 (in crestere cu 35% fata de august), ceea ce arata ca exista debitori care inregistreaza restante la mai multe banci. De altfel, si Biroul de Credit, societatea infiintata de bancile comerciale pentru a gestiona informatii despre debitori, are statistici comparabile. Oficialii Biroului au confirmat recent ca numarul persoanelor care inregistreaza restante la cel putin doua banci este de ordinul miilor.



Totodata, aceste date arata ca cele mai mari restante sunt inregistrate la rambursarea creditelor in lei, totalul acestora fiind de 541 de miliarde de lei (14,2 milioane de euro). In acelasi timp, restantele la rambursarea imprumuturilor in euro sunt de 48,8 miliarde de lei (1,3 milioane de euro), iar la dolari acestea totalizeaza 21,6 miliarde de lei (0,6 milioane de euro). Aceasta in conditiile in care imprumuturile in euro reprezinta peste 46% din totalul creditelor acordate. Asadar, debitorii sunt mult mai atenti la ramburasarea creditelor in valuta, situatia fiind facilitata si de aprecierea nominala a leului, atat fata de euro, cat si fata de dolar, care a redus costul acestor imrumuturi.



Cea mai importanta parte a restantelor o reprezinta cele cu o vechime mai mare 90 de zile, care totalizeaza 261 de miliarde de lei (6,8 milioane de euro). Urmeaza cele de tip X (creditele au fost scoase in afara bilanturilor), care totalizeaza 186 de miliarde de lei (4,9 milioane de euro). Restantele cu o intarziere cuprinsa intre 31 sI 60 de zile insumeaza 96 de miliarde de lei (2,5 milioane de euro).



Cresterea rapida a restantelor nu a afectat inca semnificativ bilanturile bancilor, din mai multe motive. Pe de o parte, volumul restantelor relativ la cel al creditelor acordate este inca redus, de aproximativ 0,56%. De asemenea, bancile solicita clientului sa incheie asigurare pentru risc de neplata, astfel incat restantele sunt achitate de asigurator, care isi va recupera ulterior banii, inclusiv prin executarea bunurilor aduse drept garantie. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO