Prima pagina

Fondul Polish Enterprise negociaza achizitia Macon Deva

27.06.2006, 20:05 25

Fondul de investitii Polish Enterprise Fund (PEF) V, cu o capitalizare de 300 mil. euro si administrat de Enterprise Investors, negociaza achizitia producatorului de BCA Macon Deva, au declarat pentru ZF surse de pe piata.
Investitorul financiar intentioneaza sa achizitioneze pachetul integral de actiuni, detinut de catre managementul si angajatii societatii, pentru aproximativ 35 mil. euro.
La acest nivel, preluarea companiei de materiale de constructii din Deva ar insemna cea mai mare investitie a Enterprise Investors pe piata romaneasca.
Producatorii de profil au devenit in ultimii ani tinte predilecte pentru fondurile de investitii si investitorii strategici, atrasi de ratele anuale de crestere cu doua cifre, precum si de marjele mari de profit.
Fondul de investitii Advent a achizitionat anul trecut producatorul de vopsele lavabile Dufa Romania pentru 17 - 18 mil. euro, iar Oresa Ventures a preluat in primavara acestui an un pachet de 49% din Guzu Chim intr-o afacere de 9 mil. euro. Policolor (producator de lacuri si vopsele) si Elpreco Craiova (BCA) sunt controlate tot de fonduri de investitii, fiind pe lista de achizitii a unor investitori.
"Exista aceasta crestere a constructiilor raportata la cresterea Produsului Intern Brut, pe care am vazut-o in prima parte a anului in statistici. Este nevoie de materiale de constructii, iar constructiile se asteapta sa fie in continuare unul dintre principalele motoare ale economiei. Mi se pare normal ca investitorii sa se orienteze pe termen mediu catre acest sector", explica Lucian Perl, director de investitii la Enterprise Investors, apetitul fondurilor de investitii pentru sectorul materialelor de constructii.
Rata de crestere in constructii in primul trimestru a fost de 20%, triplu fata de media inregistrata la nivelul intregii economii. Reprezentantul Enterprise Investors nu a dorit sa faca niciun fel de comentarii pe tema unui interes privind Macon Deva.
Surse de pe piata afirma insa ca PEF V, administrat de Enterprise Investors, se pregateste sa semneze in urmatoarele saptamani contractul de achizitie a producatorului de BCA.
Macon Deva are in plan pentru acest an un profit net de aproximativ 3,8 mil. euro la o cifra de afaceri de circa 28 mil. euro, ceea ce inseamna o marja neta de circa 14%. Compania are 700 de angajati. Dintre acestia, un numar de 20 de persoane, in special din managementul societatii, in frunte cu directorul general - Liviu Cucu, detin pachetul majoritar de actiuni.
Macon Deva a fost infiintata in 1963, iar in 1994 a fost privatizata prin metoda Management and Employees Buy-Out (MEBO), devenind societate pe actiuni cu capital integral privat.
Macon produce BCA, materiale izolatoare, vata minerala, cahle pentru sobe, prefabricate din beton pentru hale industriale, tigla din beton colorat, avand o sectie de prelucrare marmura si balastiera. Din totalul cifrei de afaceri, business-ul cu BCA are o pondere de circa 40%.
Pe piata productiei de BCA, Macon concureaza cu Simcor Oradea, Elpreco Craiova, Prefabricate Vest Bucuresti sau Celco Constanta.
Enterprise Investors este unul dintre cei mai mari administratori de fonduri din regiune, cu un capital de 1,1 miliarde de dolari (900 de milioane de euro), din care 50 de milioane de dolari (aproximativ 40 de milioane de euro) au fost investiti in trei companii romanesti - Orange Romania, Artima si Siveco.
In 2005, investitorul financiar a achizitionat lantul de supermarketuri Artima, in care a investit 17 milioane de euro.
Tot pe lista achizitiilor a intrat si un pachet de 22,5% din compania de IT Siveco.
Tot anul trecut, fondurile Polish Enterprise Fund (PEF) si Polish Enterprise Fund (PEF) IV si-au facut exitul din operatorul de telefonie mobila Orange Romania, in urma vanzarii actiunilor catre France Telecom. In urma tranzactiei, Enterprise Investors si-a scos de patru ori banii investiti in Orange Romania, dupa intrarea ca actionar in 1999. Enterprise Investors a anuntat ca pana la finalul acestui an va strange de la investitori un nou fond de investitii cu o valoare anticipata de 600 de milioane de euro, o parte din bani fiind disponibila, in functie de oportunitati, si pentru piata romaneasca.
Achizitiile de active romanesti s-au scumpit rapid in ultima perioada, pe fondul apropierii de data aderarii la Uniunea Europeana, ceea ce nu a descurajat insa intrarile de capital strain.
Volumul tranzactiilor a crescut considerabil in ultimii ani, printre cei mai vocali jucatori fiind chiar fondurile de investitii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO