Prima pagina

In resurse umane se refuza salarii de 9.000 de euro pe luna

In resurse umane se refuza salarii de 9.000 de euro pe luna

Stelian Marian, 32 de ani, fostul sef de resurse umane de la OTP Bank, spune ca a refuzat oferte de 7.000-9.000 de euro net pe luna

25.07.2006, 19:49 1273

Managerii de resurse umane sunt mai vanati ca niciodata. Cateva companii de top au ramas in aceasta perioada fara manager de resurse umane, iar unii dintre cei mai ofertati directori au refuzat salarii de 8.000-9.000 de euro net pe luna.
Stelian Marian, 32 de ani, care tocmai a parasit postul de director de resurse umane si management organizational al OTP Bank pentru a se concentra asupra propriului business - firma de consultanta Synergon Consulting, spune ca in cei doi ani pe care i-a petrecut la OTP Bank a refuzat noua oferte de lucru, unele dintre ele incluzand salarii cuprinse intre 7.000 si 9.000 de euro net pe luna.
"Ofertele au inceput sa apara dupa trei luni de cand ma instalasem la OTP, dar chiar si in conditiile unui salariu dublu sau triplu am decis sa nu ma mut pentru ca nu sunt mercenar", a afirmat Stelian Marian.
Cristian Popescu, noul HR vice president al companiei de outsourcing Genpact, a avut de ales intre patru oferte foarte bune cand a parasit postul de director de resurse umane de la Interbrew. Iar, cu un an inainte, spune ca a mai primit sapte-opt oferte pe care le descrie drept "mari". "A fost o alegere foarte grea", spune Popescu. "E o placere sa ai oferte, dar nu toate simultan si toate atractive".
Patru manageri de resurse umane de la Vodafone au plecat de curand, urmand curentul din piata. Primul a plecat Daniel Badarau, la Romtelecom, pe un post mai bun. A doua a fost Simona Popovici, care a plecat de pe un post de manager de dezvoltare organizationala pe pozitia de director de resurse umane pe Romania in cadrul Coca-Cola Hellenic Bottling Company (CCHBC). I-a urmat Costica Rosoiu, care ocupa pozitia de director pe employement relations la Vodafone. Acesta si-a dat demisia si spune ca isi va deschide propria firma de consultanta. Dar cea mai recenta si mai rasunatoare plecare este cea a vicepresedintelui pe resurse umane si administratie al Vodafone, Valeria Mihaiescu, care s-a hotarat sa intre, la randul sau, in consultanta, alaturi de unul dintre cei mai cunoscuti head-hunteri, George Butunoiu.
Din varii motive, si alti manageri de resurse umane si-au schimbat recent locul de munca. Mihaela Gheorghe a plecat in aceasta luna de la Raiffeisen Bank la UPC. Carmen Pandelescu, fost manager de resurse umane la Euroline, ocupa acum o pozitie similara la Altex. Gabriela Balanescu a parasit IBM pentru Prima TV. Adina Bigas e de curand manager de resurse umane la Microsoft, dupa ce a ocupat functia de manager de resurse umane la compania Tornado Sistems. Gabriela Micu si Izabel Chivu au parasit CCHBC pentru a lucra la Smithfield, respectiv la DOMO. Si industria farmaceutica si-a vanat in aceasta perioada specialisti in resurse umane: Mediplus a adus-o pe Brandusa Fecioru pe pozitia de director de resurse umane de la BCR, iar Ileana Vitelaru a fost luata de Astra Zeneca de la Ursus. Adrian Lupulescu nu mai e director de resurse umane la Softwin, pentru ca tocmai l-a recrutat Romtelecom.
"E penurie de specialisti de HR pe piata, asa ca se supraliciteaza foarte mult, in special pe salarii", explica fenomenul head-hunterul George Butunoiu. De asemenea, cererea crescanda de consultanta pe resurse umane aduce tot mai multi specialisti din postura de angajati in cea de consultanti.
Pe piata romaneasca exista un deficit mare de forta de munca inalt calificata. Cei care intra acum pe piata trebuie sa recruteze oameni de la alte companii oferindu-le salarii mult mai mari. "Vanatorii de capete", adica cei care sunt angajati sa gaseasca oameni pentru functiile executive, sunt cei mai solicitati acum.

Cititi un articol pe aceasta tema in saptamanalul BUSINESS Magazin, care apare maine pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO