Prima pagina

Investitorii in fonduri mutuale isi dau cu pumnii in cap

Investitorii in fonduri mutuale isi dau cu pumnii in cap

Clik pentru imaginea marita

04.07.2006, 20:02 38

Fondurile mutuale cu plasamente in actiuni la Bursa au traversat in ultimele cinci luni cea mai nefasta perioada din ultimii sase ani, ajungand de la castiguri de 8-12% la scaderi care in unele cazuri au depasit 15%.
Cel putin pana in prezent, evolutia fondurilor mutuale diversificate si de actiuni nu a confirmat prognozele optimiste ale analistilor, de la inceputul anului si pana la finele lunii iunie acestea inregistrand scaderi ale valorii unitatilor de fond cuprinse intre 3% si 16%. In primele sase luni ale lui 2005, fondurile mutuale inregistrasera castiguri cuprinse intre 2% si 12%.
Evolutia negativa din acest an a fost determinata de corectiile puternice de la Bursa, care s-au intins pe o perioada de aproape 4 luni si care au fost determinate de factori greu de prevazut la inceputul anului, neavand legatura cu evolutia rezultatelor companiilor listate sau a economiei in ansamblu.
"Dintre factorii interni, poate cel mai important a fost scandalul din jurul SIF-urilor, care sunt printre cele mai importante plasamente ale fondurilor mutuale si care au suferit corectii de pana la 40%", a declarat Radu Hanga, directorul general al BT Asset Management, societatea de administrare a investitiilor a Bancii Transilvania.
Indicele BET-FI, care urmareste evolutia celor cinci societati de investitii financiare, a scazut in in primele sase luni ale anului cu peste 22%. Mai mult, la finele lunii iunie indicele BET-FI era cu 33% mai jos comparativ cu maximul atins la mijlocul lunii februarie. Scaderea SIF-urilor s-a resimtit cel mai puternic in evolutia fondurilor de actiuni, unele dintre acestea avand plasamente in titluri SIF reprezentand peste 40% din activul total.
Fondurile mutuale au fost "tradate" tocmai de catre actiunile care le-au adus anul trecut cele mai mari randamente, in 2005 SIF-urile inregistrand o crestere medie de 175%.
In ciuda scaderilor puternice, administratorii de fonduri sustin ca investitorii nu s-au speriat, iar cererile de rascumparare nu au depasit subscrierile. Afirmatiile sunt confirmate de statisticile Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv, care indica intrari nete pozitive pe segmentul fondurilor diversificate si de actiuni.
In primele cinci luni ale anului, intrarile nete de capital inregistrate de fondurile mutuale s-au ridicat la circa 18 milioane, avand o contributie semnificativa la cresterea activelor totale. Cea mai mare parte a acestor investitii s-au inregistrat pe segmentul fondurilor cu plasamente in actiuni, care au ramas atractive pentru investitori, in ciuda scaderilor inregistrate. In luna mai, de exemplu, fondurile cu plasamente in actiuni au avut subscrieri nete de 2,4 milioane de euro.
In aceste conditii, activele totale ale fondurilor mutuale au crescut in primele cinci luni cu 42%, ajungand la 130,8 milioane de euro. Si numarul de investitori a inregistrat o crestere semnificativa, atingand 75.000.
Administratorii mizeaza in continuare pe fondurile cu plasamente in actiuni, potentialul acestora de a oferi randamente mai mari decat celelalte tipuri de fonduri fiind in continuare ridicat, in ciuda perioadei proaste pe care acestea au traversat-o.
"Evaluarile noastre indica faptul ca tot fondurile de actiuni raman mai rentabile pe perioade mai lungi de timp. Majoritatea investitorilor dau dovada de maturitate, mentinandu-si investitia sau realizand investitii noi. Ei vor avea de castigat, deoarece este de asteptat sa asistam la o revenire a pietei pana la finele anului", a declarat Eugen Voicu, presedintele Certinvest.
Piata de capital da deja semne de revenire, SIF-urile inregistrand cresteri sustinute in ultimele zile. Indicele BET-FI a crescut ieri cu 5,5%, iar indicele BET a inregistrat o crestere de 2,6%.
Administratorii de fonduri sustin insa ca este destul de putin probabil ca randamentele din acest an sa le egaleze pe cele de anul trecut.
"Eu cred ca nu vom mai avea randamente precum cele din 2005, avand in vedere ca randamentele au scazut la toate instrumentele de plasament. Daca privim insa pe termen mediu si lung, cred ca fondurile mutuale vor reveni la randamente pozitive, insa e greu de facut o estimare pana ce Bursa nu se stabilizeaza", considera Dorin Danescu, directorul general al Star Asset Management.
Fondurile de instrumente cu venit fix raman mai putin atractive in ochii investitorilor, in ciuda faptului ca au reusit sa obtina randamente pozitive in primele sase luni. Totusi, cele mai multe dintre acestea inregistreaza cresteri de pana la 3%, sub rata inflatiei, acesta fiind si principalul motiv pentru care investitorii le ocolesc.
Aceste instrumente ofera insa investitorilor si alte oportunitati. Unii administratori care au in portofoliu familii de fonduri ofera investitorilor posibilitatea de a-si muta banii dintr-un fond de actiuni intr-un fond de obligatiuni cand anticipeaza o scadere pe piata de capital, protejandu-si astfel castigul din acel moment.
Interesul ridicat pentru fondurile cu plasamente in actiuni ii determina pe administratori sa se concentreze mai puternic asupra acestei categorii. Astfel, din cele sapte fonduri mutuale lansate in primul semestru, jumatate sunt fonduri diversificate sau de actiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO