Prima pagina

Israelul a bombardat tinte palestiniene din Cisiordania si Gaza

30.03.2001, 00:00 32



Elicopterele militare si tancurile israeliene au atacat, in noaptea de miercuri spre joi, mai multe tinte palestiniene din Cisiordania si Gaza, omorand doi palestinieni si ranind alte peste 60 de persoane. Printre victime se numara si un membru al garzii de corp a presedintelui palestinian Yasser Arafat.

Atacul cel mai spectaculos a fost cel de la depozitul de munitie situat, la Gaza, la cateva sute de metri de birourile lui Arafat, care a provocat o serie de explozii puternice, potrivit Mediafax. La circa doua ore dupa incheierea raidurilor, orasul Gaza era inca lipsit de electricitate si ramas pe intuneric.

La Ramallah, cartierul general locale al Fortei-17 era in flacari. Un membru al acestor trupe a fost ucis si alti doi raniti, potrivit unor surse ale serviciilor de securitate palestiniene. Cadavrul victimei a fost complet carbonizat.

Alti doi palestinieni au fost ucisi in urma unor violente inregistrate dupa raiduri in mai multe zone din Israel, relateaza CNN. Luptele dintre Fortele Israeliene de Aparare (IDF) si palestinienii din fasia Gaza au dus la moartea unui baiat in varsta de 13 ani si ranirea unui alt palestinian.

Anterior, soldatii IDF omorasera un palestinian imbracat intr-o uniforma a Fortei 17 care incercase sa atace colonia evreiasca Netzarim. "Forta 17" este numele unitatii militare de elita a Autoritatii Palestiniene din care sunt alesi membrii garzii de corp a lui Yasser Arafat.

Negociatorul sef palestinian Saeb Erakat a declarat ca apartamentul lui Arafat din Gaza a fost lovit de tirurile israeliene. Arafat se afla la Amman, in Iordania, in momentul atacurilor, unde participase la summit-ul statelor arabe.

Palestinienii au denuntat raidurile israeliene de miercuri noapte drept "terorism de stat" care a distrus orice sansa de pace.

Elicopterele israeliene au atacat baze ale fortelor de securitate palestiniene, inclusiv cartierul general al Fortei 17, ca raspuns fata de atentatul sinucigas de miercuri, in care au fost omorati doi adolescenti evrei. Atentatul a fost revendicat de gruparea islamica Hamas, care a avertizat ca pregateste si alte atentate.

Surse israeliene au declarat dupa reuniunea cabinetului de securitate al premierului Ariel Sharon ca acesta nu este decat inceputul unei campanii antiteroriste.

"Nu va fi vorba despre o politica de reactie la atacuri, ci mai degraba o politica constanta si stabila de-a lungul timpului de razboi impotriva terorii.

A fost luata decizia de a efectua si alte raiduri in urmatoarele zile", a declarat sursa citata. Hamas a anuntat ca programul sau "de rezistenta" va continua in ciuda asasinatelor si bombardamentelor israeliene.

Hanan Ashrawi, membra a cabinetului palestinian, a acuzat Israelul ca ia masuri de pedepsire colectiva impotriva intregului popor palestinian din cauza actiunii catorva persoane.

"Ei cauta sa identifice tinte asociate cu presedintele, in loc sa afle cine este cu adevarat vinovat. Acest lucru este inadmisibil", a spus Ashrawi.

Casa Alba le-a cerut palestinienilor "sa ia o atitudine ferma impotriva terorismului pentru a pune capat cercului vicios tragic al incitarii, provocarii si violentei". In comunicatul presedintelui George W. Bush se cere de asemenea ambelor parti sa manifeste retinere pentru a calma situatia si a se putea reveni la masa negocierilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO