Cu (mult) timp in urma, o colega mi-a declarat ca se bucura foarte mult de compania mea pentru ca zambeam des si, din cate-si dadea ea seama, din toata inima. Fast-forward vreo 8-9 ani si in locul persoanei zambarete si etern vesele gasim varianta feminina a personajului Grinch, incruntata si gata mereu nu sa rosteasca o vorba buna, ci sa o tipe cat o tine gura la fiecare nemultumire.
Si nemultumirile sunt multe. De ce? Pentru ca am inteles in sfarsit, la vreo 12 ani dupa prima lectura, ce voia Sartre sa spuna cu fraza "L'enfer, c'est les autres". Si, din pacate pentru Bucuresti, nu sunt eu nebuna cand spun ca nu mai suport oamenii infernali din capitala.
Dupa ce am facut un sondaj prin cercul meu de prieteni si cunostinte, 99,99% au afirmat ca ar fugi din tara, cu riscul de a sfarsi locuind intr-un sens giratoriu, numai si numai din cauza bucurestenilor.
Care imping, transpira, injura, se baga, iti taie calea, conduc ca nebunii, nu respecta limita de discretie la banca, mint, nu respecta normele de igiena, sunt aroganti, nepoliticosi, obsedati de bani (dar nu in sensul bun, antreprenorial) nu-i intereseaza ce se intampla cu orasul lor, isi parcheaza masinile in curbe etc.
Inainte sa primesc mailuri injurioase de la bucuresteni, tin sa specific ca si eu sunt cat se poate de bucuresteanca si iubesc orasul asta chinuit si murdar. Dar, dupa cum spune zicala, pacat ca e locuit.
Sa luam de pilda o intamplare care mi-a inseninat ziua saptamana trecuta. Si inca e una destul de "soft", pentru ca cele mai cumplite nu pot totusi fi relatate intr-un ziar respectabil.
Pentru ca inca mi-e lene sa platesc factura de mobil cu cardul, m-am obisnuit sa ma duc la o anumita banca, in drum spre redactie. Dar cum sucursala respectiva este situata intr-o zona care arata zilele astea cam cum cred ca arata Hiroshima acum 62 de ani, m-am gandit sa ma privez de placerea de a cadea in transee, asa ca m-am deplasat la o alta sucursala a aceleiasi banci, aflata in apropiere.
Intru si, incercand sa-mi dau seama daca trebuie sa o iau in stanga sau in dreapta, urmez un indicator care declara ca pentru plati facturi persoane fizice trebuia sa merg in sala din dreapta. Ma asez la coada si, cand ajung la ghiseu, doamna intepata imi spune de parca ma faceam vinovata de cine stie ce transgresiune: "A, dar pentru plata facturilor de telefonie mobila mergeti in stanga, nu aveti ce cauta aici!".
La care paznicul batran si prea sfatos care se plimba pe acolo imi spune cu imensa satisfactie: "Pai vedeti, domnisoara? Daca ma intrebati pe mine va spuneam din prima ca e in stanga si nu mai stateati degeaba la coada..." Eu, oarecum satisfacuta ca mi-a spus domnisoara (asta in saptamana in care remarcasem cu oroare aparitia primului fir de par alb), il iert si il scutesc de remarca ucigatoare pe care i-as fi aruncat-o in conditii normale. Ma duc in stanga, stau la coada, iar doamna de la ghiseu, cand vede factura spune (din nou cu acelasi ton acuzator): "Ce cautati cu facturi pentru telefonul mobil aici?! Noi nu le mai primim! Duceti-va cu ele la sucursala X" - adica exact cea situata in zona de conflict, unde stratul de praf e atat de gros, incat ai senzatia ca esti pe plaja. Evident ca nu am plecat zambind, ci trantind usa (foarte imatur, stiu), iar pe strada m-am surprins vorbind singura.
Morala - de acum platesc cu cardul. Si incep sa ma gandesc serios la ce am aflat de la o buna prietena fugita prin tari straine - un apartament la Bruxelles costa doar 150.000 de euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
