Bănci și Asigurări

Opt sefi de companii de pensii private au spus adio functiei in mai putin de un an

Opt sefi de companii de pensii private au spus adio functiei in mai putin de un an

Click pentru imaginea marita

12.08.2008, 19:25 29

Opt directori executivi de companii care administreaza pensii private obligatorii si-au luat adio de la aceasta functie in mai putin de un an, fie pentru ca au plecat din companie, fie pentru ca firma pe care o conduceau a iesit de pe piata.
Acesti directori sunt Adrian Allott (fost CEO al Aviva Pensii), Marius Floarea (OTP Pensii), Christodoulos Ellinopoulos (Marfin), Marco Simic (Zepter), Gilles Sohm (AG2R), Enache Jiru (MKB Romexterra), Silvia Sarb (BT Aegon) si Radu Vasilescu (ING Pensii), aceasta fiind ultima si cea mai rasunatoare demisie.
Pentru cea mai mare parte dintre acestia, plecarea din companie sau iesirea companiei de pe piata a fost determinata de faptul ca nu si-au atins obiectivele stabilite inainte de campania de aderare la fondurile de pensii obligatorii. Lupta pentru clienti a fost dura, avand in vedere ca pensiile private sunt afacerea urmatoarelor decenii, iar companiile specializate vor primi in administrare de la clienti sume de ordinul miliardelor de euro. Primul CEO din pensii private care a plecat din compania pe care o conducea a fost Marius Floarea, de la OTP Pensii, care a demisionat la inceputul lunii decembrie. Marius Floarea a fost director de marketing la BCR Asigurari, iar cand a preluat conducerea OTP Pensii a declarat ca vrea sa obtina 250.000 de clienti pe piata pensiilor obligatorii si 20.000 pe cea a pensiilor facultative.
In final, insa, compania nu s-a ales decat cu circa 20.600 de clienti la pensiile obligatorii si doar 308 clienti la fondul de pensii facultative. Rezultatele mult sub asteptari au determinat demisia, iar in prezent Floarea este directorul de reglementare din cadrul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
Urmatorul CEO din pensii private care a plecat din compania pe care o conducea a fost Adrian Allott. Nici nu s-a terminat bine campania de aderare, ca la sfarsitul lunii ianuarie Aviva a anuntat schimbarea sefului companiei de pensii, numindu-l director executiv pe Eugen Voicu, seful administratorului de fonduri mutuale Certinvest, cumparat de britanici anul trecut. Allott fusese numit la conducerea Aviva Pensii in iunie 2007, dupa ce a ocupat functiile de director financiar si de actuariat, iar mai tarziu pe cea de vice-CEO la Aviva Asigurari. La inceputul campaniei de aderare, Aviva a declarat ca tinteste 30% din piata pensiilor obligatorii, insa in prezent cota de piata a companiei trece usor de 7%, cu circa 307.000 de clienti la fondul pe care il administreaza.
Urmatorii patru manageri care au parasit piata pensiilor private au facut acest lucru tot cu companiile pe care le conduceau, care au cerut CSSPP retragerea autorizatiei de functionare. Acesti manageri sunt Christodoulos Ellinopoulos (Marfin), Marco Simic (Zepter), Gilles Sohm (AG2R), Enache Jiru (MKB Romexterra), ale caror companii au parasit piata. Principalul motiv pentru care s-a intamplat acest lucru a fost numarul mic de clienti pe care i-au adunat administratorii respectivi. La momentul iesirii din piata, Marfin avea 194 de clienti, Zepter 1.649, AG2R 1.127 si MKB Romexterra 1.884. Potrivit legislatiei in vigoare, fondurile de pensii trebuie sa aiba cel putin 50.000 de clienti dupa primii trei ani de functionare, lucru care era imposibil de realizat pentru cele patru companii.
De la sfarsitul lunii martie si fondul de pensii BT Aegon are un nou sef, dupa ce Silvia Sarb a preluat conducerea Aegon Asigurari de Viata, companie care acum incearca sa obtina autorizatiile necesare pentru a intra pe piata. In locul ei a fost numit Marius Ratiu, fostul director de operatiuni al companiei de pensii.
Ultima si cea mai rasunatoare plecare a unui CEO din pensii private a fost cea a lui Radu Vasilescu, seful ING Fond de Pensii.
Aceasta miscare, care a avut loc la sfarsitul lunii trecute, a surprins toata piata, in conditiile in care ING si-a atins obiectivele de vanzari, ba chiar le-a si depasit, castigand primul loc in aceasta piata. Fondul administrat de ING a adunat peste 1,38 de milioane de clienti, avand astfel o cota de piata de peste 33%.
La momentul demisiei, Vasilescu a afirmat ca intentioneaza sa isi faca propriul business, si anume sa infiinteze o companie de consultanta in domeniul financiar.
In luna iunie, inainte de plecarea lui Vasilescu, ING a primit cea mai dura sanctiune aplicata de CSSPP pana in prezent: o amenda de 382.000 de euro pentru externalizarea administrarii activelor fondurilor de pensii catre o divizie specializata a grupului, lucru care, potrivit Comisiei, contravine legislatiei in vigoare.
In locul lui Vasilescu a fost numita Emilia Bunea, fost director financiar la ING Asigurari, pozitie pe care o ocupa din septembrie trecut.
Inainte de aceasta, Bunea a ocupat functii in top managementul Interamerican.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Cele mai citite ştiri
AFACERI DE LA ZERO