Prima pagina

Peste jumatate din angajatii sub 45 de ani si-au ales pensia privata in doar sase saptamani

02.11.2007, 21:48 14

Peste 1,8 milioane de romani si-au ales pana ieri pensia privata obligatorie (pilonul II), conform datelor adunate ieri de ZF de la cele 18 companii de administrare de pe piata.
Comparativ cu piata estimata la 3,5 milioane de clienti, inseamna ca aproape 52% dintre romani au semnat deja, dupa doar o luna si jumatate de la startul campaniei de vanzare a acestor produse financiare.
Cresterea puternica a numarului de aderenti la aceste fonduri arata interesul crescut al romanilor pentru pensiile private. Dupa prima luna, 37% dintre semnatari erau din segmentul de varsta care poate participa optional (35-45 de ani) si 63% din segmentul obligat sa adere (sub 35 de ani).
In ultimele doua saptamani, aproximativ 667.000 de romani au semnat pentru un fond de pensii private, a declarat pentru ZF Mariana Campeanu, presedintele Casei Nationale de Pensii si Asigurari Sociale (CNPAS).
Cele 18 companii de administrare a fondurilor de pensii obligatorii au facut ieri a treia raportare bilunara (din totalul de opt, care vor lua sfarsit pe 25 ianuarie 2008) a numarului de clienti la CNPAS. Numarul total a fost de 667.000, doar cu putin mai mic decat cel de la a doua raportare oficiala (690.000).
Conform datelor colectate de ZF de la companii, primele cinci fonduri au strans in prima luna si jumatate circa 84% dintre clientii intregii piete, iar primele zece fonduri au strans 98% din piata. Celelalte opt fonduri si-au impartit restul de 2%.
Datele dupa cea de-a treia raportare bilunara arata ca ING s-a mentinut lider, cu 623.835 de semnaturi, urmat de Allianz-Tiriac (470.834), Generali (163.453), Aviva (156.236) si Interamerican (107.405). In acelasi timp, cel putin doua companii au raportat pana ieri vanzari zero (pentru intreaga luna si jumatate scursa de la inceputul campaniei de aderare). Doar doua companii de administrare, BCR si AG2R, nu au furnizat pentru ZF informatiile legate de numarul de clienti raportati ieri la CNPAS.
Piata incepe astfel sa confirme estimarile avansate dupa prima luna, care aratau ca la jumatatea campaniei initiale de aderare (adica in jurul datei de 17 noiembrie anul acesta), circa 60%-70% dintre clientii de pe piata vor fi semnat deja pentru un fond de pensii obligatorii. Cresterea accelerata a numarului de semnatari de acte de aderare a convins companiile de administrare sa-si revizuiasca in sus asteptarile privind piata totala, de la 3 milioane la 3,5 milioane de clienti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO