Prima pagina

Petrom a trecut de 4.000 de lei, de zece ori mai mult decat in 2001

19.01.2005, 00:00 13

Actiunile Petrom, cea mai mare companie listata la Bursa de Valori au trecut ieri in viteza peste pragul psihologic de 4.000 lei/actiune, ducand valoarea companiei peste nivelul de 6 miliarde de euro, aproape de cea a actionarului majoritar OMV, care valoreaza pe Bursa din Viena 6,6 miliarde de euro.
In septembrie 2001, cand a fost cotata pe Bursa o actiune Petrom se tranzactiona in jurul pretului de 400 de lei, iar compania valora 600 de milioane de euro.
Petrom a incheiat ieri ziua la 4.100 lei/actiune in crestere cu 5,9%, capitalizarea valoarea a companiei fiind la pretul de ieri de 6,15 miliarde de euro.
Actiunile companiei au fost ieri cele mai tranzactionate de pe piata, fiind transferate 31,5 milioane de actiuni in valoare de 3,4 milioane de euro,
Cresterea de ieri a actiunilor companiei petroliere a impulsionat intreaga Bursa, astfel ca principalul indice al pietei, BET a urcat cu inca 2,3% pana la un nou maxim istoric. Sedinta bursiera de ieri a confirmat si tendinta continua de crestere a valorii tranzactiilor de pe piata, valoarea totala a actiunilor tranzactionate fiind de 12 milioane de euro. SIF-urile au urcat in medie cu 2,6%, cresteri importante inregistrand si actiunile celor trei banci cotate pe piata.
Unii dintre brokerii pun cresterea actiunilor companiei pe seama interesului investitorilor insititutionali, mai ales a celor straini, care cumpara cu intentia de a pastra actiunile cativa ani, dar altii sustin ca preturile au fost impulsionate in ultimele saptamani mai ales de micii investitori romani care se grabesc sa cumpere actiuni.
"In tranzactiile din ultimele saptamani e o componenta foarte puternica a investitorilor de retail. Au multe informatii in mass-media in ultimele saptamani privind castigurile care se pot obtine pe Bursa si multi investitori mici se grabesc sa vina cu banii sa cumpere actiuni," spune Florin Aldea, directorul Alpha Finance, societatea de brokeraj a bancii elene Alpha Bank.
 "Este adevarat ca sunt multi investitori romani care cumpara pentru ca vad ca piata creste, dar nu acestia sunt cei care impun trendul pietei. Maximul atins de Petrom in sedinta de luni a fost minimul de tranzactionare de marti, iar achizitii sustinute cum au fost in ultimele zile nu fac decat investitorii mari," afirma Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction.
Petrom s-a tranzactionat in ultimele saptamani la preturi de peste 150 de ori mai mari decat ultimul profit anual pe actiune anuntat de companie.  Raportul dintre profit si pret este unul dintre principalii indicatori care arata cat de scumpa este o actiune.
Actionarul majoritar al Petrom, OMV are se tranzactioneaza la Viena la un PER de 10, compania similara din Polonia, PKN are PER 7, iar in cazul MOL din Ungaria, valoare PER este de 12. Diferentele se datoreaza in principal nivelului de rentabilitate a companiei in conditiile in care valoarea bursiera a Petrom raportata la cea a activelor companiei este comparabila cu cea a companiilor din regiune, cumparatorii de actiuni Petrom din ultimele luni mizand tocmai pe o crestere de rentabilitate dupa preluarea anul trecut a pachetului majoritar de catre OMV.
"Este greu sa compari rezultatele pe care Petrom le-a obtinut in trecut cu valoarea de acum a companiei, in primul rand pentru ca intre timp a avut loc o majorare de capital de aproape 900 milioane de euro," spune Alin Brendea, director de operatiuni la societatea de brokeraj Prime Transaction.
Actiunile Rompetrol Rafinare (Petromidia) au s-au numarat ieri printre putinele perdante, dupa ce cu o zi inainte  Ministerul Public anuntase ca doua persoane cu functii in conducerea Petromidia si un fost director in cadrul companiei sunt urmarite penal intr-un dosar privind contractul de privatizare a rafinariei.
Desi la mijlocul sedintei actiunile Petromidia se tranzactionau la preturi cu 7,3% mai mici decat luni, brokerii spun ca a existat suficienta sustinere la cumparare, in conditiile in care ieri s-au achizitionat aproape 120 milioane de actiuni.
Dupa ce au atins un minim de 1.010 lei/actiune, Petromidia a incheiat ziua la 1.060 lei/actiune, in scadere cu 2,8% fata de ziua anterioara. Valoarea tranzactiilor cu actiuni Petromidia a fost de 3,2 milioane de euro.
 "Ma asteptam sa scada mai mult, dar s-a cumparat puternic, mai ales in a doua parte a zile. Problema este ca nu putem sti cate din ordinele de cumparare au avut ca scop sustinerea pretului," comenta ieri un broker.
Pe piata se vehiculeaza de mai multe saptamani ideea ca pretul actiunilor Petromidia este sustinut prin ordine de cumpatare la niveluri mai mari de 1.000 de lei pentru ca actionarii minoritari sa participe la majorarea de capital derulata de companie la care au dreptul de a cumpara actiuni la un pret egal cu valoarea nominala de 1.000 de lei.
Actiunile societatilor de investitii financiare au mers ieri in acelasi ritm cu piata in ansamblu. Indicele acestora, BET-FI a castigat la inchidere 2,6% fata de luni, in comparatie cu o avansul de 2,5% inregistrat de indicele general al pietei, BET-C.
Principala castigatoare dintre SIF-uri a fost SIF Oltenia, acre a castigat 3,7% si a incheiat ziua la 11.100 lei/actiune. Dintre SIF-uri, Oltenia este cea mai activa ca investitor pe Bursa, ceea ce explica interesul mai ridicat al cumparatorilor fata de actiunile acesteia in urma cresterii generalizate a pietei in ultimele saptamani.
Printre cele mai spectaculoase cresteri de ieri de pe piata s-au numarat cele ale actiunilor producatorilor de medicamente. Actiunile Sicomed Bucuresti s-au apreciat cu 10,4% atingand la inchidere un nou maxim istoric de 9.000 lei/actiune. Antibiotice Iasi a fost cotata la inchidere la 7.550 lei/actiune, cu aproape 8% mai mult decat la finalul zilei anterioare.
Toate cele trei banci cotate au inregistrat ieri cresteri, cea mai semnificativa fiind cea a actiunilor Bancii Transilvania, care a castigat 4,6% pana la 11.300 lei/actiune, recuperand astfel scaderea din prima zi a saptamanii. BRD aincheiat ziua la 46.800 lei/actiune, in crestere cu 0,7%, dar s-a situat situeaza in continuare sub maximul istoric de 50.000 lei/actiune atins saptamana trecuta.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO