Prima pagina

Piata Victoriei, City-ul Capitalei

27.10.2006, 18:26 50

Unul din zece birouri de calitate din Capitala va fi localizat in zona Pietei Victoriei anul viitor, unde vor lucra mai mult de 11.000 de angajati ai celor mai mari jucatori din economie, cu afaceri de miliarde de euro.
Chiriile platite de companii precum Orange sau Rompetrol pentru stocul total de peste 100.000 metri patrati se apropie de valoarea de 30 de milioane de euro anual, la o chirie medie de 20 euro/mp/luna. Orange si Rompetrol au impreuna in acest an afaceri de peste sase miliarde de euro.
"Companiile internationale sunt interesate de aceasta zona datorita prestigiului si a pozitionarii centrale, in inima orasului, beneficiind de buna vizibilitate si acces", a declarat Adriana Neagu, consultant in cadrul departamentului de birouri al DTZ Echinox.
Stocul de spatii de birouri din aceasta zona va cunoaste o crestere de circa 50% in urmatorul an, dupa finalizarea celor patru cladiri de birouri anuntate - Muntii Tatra 2, Tower Center International, Buzesti 85 Office Building si Bucharest Office Solutions, cu o suprafata totala de aproape 50.000 metri patrati. Pe langa aceste proiecte, Sparkassen Immobilien, divizia imobiliara a grupului austriac Erste, a anuntat ca va finanta cu 80 de milioane de euro constructia unei cladiri de birouri in aceeasi zona.
Cel mai important proiect anuntat in zona este imobilul Tower Center International, care in momentul finalizarii va avea o suprafata de 32.000 metri patrati, depasind ca dimensiune "liderii" zonei, America House si BRD Tower. Mai mult de jumatate din suprafata cladirii, dezvoltata de Avrig 35, a fost deja achizitionata de Alpha Bank, potrivit informatiilor oferite de compania de consutanta imobiliara Eurisko, intermediarul afacerii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO