Prima pagina

Primele oferte pentru noile spitale de 2,7 mld. euro

15.05.2008, 19:26 9

Giganti mondiali din domeniul constructiilor precum Bouygues, Astaldi, Alpine sau Aktor au depus oferte pentru licitatia organizata de Ministerul Sanatatii in vederea construirii a 32 de spitale in patru ani, proiect estimat la 2,7 mld. euro.
"Procedura de achizitie pentru constructia de spitale este licitatia deschisa. Dupa finalizarea licitatiilor vom incepe lucrarile de proiectare, construire si dotare la cheie a patru spitale regionale de urgenta, 18 spitale clinice de urgenta si a altor 10 spitale municipale, orasenesti si comunale. In total, in Romania se vor construi in urmatorii patru ani nu mai putin de 32 de spitale", a spus Eugen Nicolaescu, ministrul sanatatii.
Fondurile necesare acestor investitii vor proveni in special de la bugetul de stat si din alte surse, precum taxa pe viciu.
Prima etapa a licitatiei a avut loc pe 5 mai, urmatoarea deschidere de oferte fiind programata pentru 19 mai pentru spitalele din Bihor si Mures.
Potrivit ministrului sanatatii, spitalele regionale si cele de urgenta sunt concepute ca un ansamblu modular avand intre 460 si 800 de paturi.
Medicii si asistentele care urmeaza sa lucreze in cadrul acestor spitale vor proveni de la unitatile ce urmeaza sa fie inchise in momentul in care vor fi date in functiune cele noi, dar si de la centrelele universitare. Potrivit lui Nicolaescu, nu vor fi probleme cu gasirea personalului.
Spre comparatie, in mediul privat investitia intr-un spital privat cu 60-80 de paturi este de aproximativ 15 mil. euro (dar fara dotarile necesare unuei unitati in care se pot realiza toate tipurile de interventii).
Pe piata Capitalei sunt operationale doua spitale private de mari dimensiuni, Euroclinic si Life Memorial Hospital. Proiecte pentru noi unitati pe plan local au Medicover, Medsana, Centrul Medical Unirea sau MedLife.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO