Prima pagina

SIF-urile au ajuns sa valoreze 1,2 mld. euro

15.02.2005, 00:00 8

Intentia Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) de a elimina pragul maxim de detinere din statutele societatilor de investitii financiare (SIF) a provocat explozia preturilor acestora ieri la Bursa, valoarea de piata a celor cinci SIF-uri urcand ieri cu peste 130 milioane de euro pana la 1,2 miliarde de euro. De la inceputul anului SIF-urile au urcat cu aproape 80%.
La deschidere, investitorii de pe piata s-au grabit sa cumpere SIF-uri la preturi cu pana la 15% mai mari fata de saptamana trecuta sperand sa vada cotatiile SIF-urilor si mai sus. La finalul zilei, cresterea medie a SIF-urilor fata de cotatiile precedente a fost de aproape 11%.
Brokerii spun ca se asteptau la o asemenea evolutie mai ales ca SIF-urile au castigat in valoare ori de cate ori problema pragului de detinere a fost pusa in discutie. "Cresterea puternica a SIF-urilor era de asteptat dupa decizia CNVM pentru ca discutiile privind pragul de detinere. Deocamdata nu este insa foarte clar cum se va intampla acest lucru," spune Rares Nilas, directorul societatii de brokeraj BT Securities.
Cele mai tranzactionate actiuni din piata au fost ieri cele ale SIF Oltenia, care au urcat cu 10,3% pana la 16.000 lei/actiune. SIF Trasilvania a atins 18.000 lei/actiune, in crestere cu 11%. O apreciere similara a inregistrat si SIF Banat-Crisana, care a incheiat ziua la 14.800 lei/actiune. SIF Moldova a urcat cu 10,3% pana la 13.900 lei/actiune, iar SIF Muntenia a inchis sedinta bursiera la 10.100 lei/actiune, in crestere cu 11%.
Actiunile SIF-urilor fusesera suspendate de la tranzactionare la mijlocul sedintei bursiere de joi, dupa ce CNVM a publicat o instructiune care obliga conducerile SIF-urile sa elimine din statute orice limita de detinere. In prezent statutul fiecarui SIF interzice unui actionar sa detina mai mult de 0,1% din actiuni. Reprezentantii SIF-urilor spun insa ca CNVM nu ii poate obliga sa ia o asemenea masura. Presedintele Comisiei de Buget Finante din Senat, Varujan Vosganian a chemat maine la audieri conducerile SIF-urilor pentru a discuta un posibil amendament la legislatia pietei de capital pe aceasta tema.
Investitorii de pe piata mizeaza pe faptul ca eliminarea sau ridicarea pragului de detinere va aduce pentru actiunile SIF un plus de cumparatori. "Daca pragul va fi eliminat este de asteptat SIF-urile sa devina interesante pentru mai multi investitori, ceea ce va genera o presiune mai mare la cumparare. In plus, asta ar aduce si un control mai mare al actionarilor asupra managementului." explica Valentin Ionescu, director de operatiuni la Euro Invest Vision.
Bursa in ansamblu a atins ieri noi maxime istorice, indicele BET care urmareste cele mai importante companii cotate trecand peste nivelul de 6.000 de puncte. Valoarea tranzactilor de pe piata a fost cea mai mare din acest an, 932 miliarde de lei (26 milioane de euro), in conditiile in care pe piata s-a realizat mai multe tranzactii speciale cu actiunile Petrom, Petromidia si BRD.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO