Prima pagina

Summit-ul Clinton-Assad s-a incheiat cu un esec

28.03.2000, 00:00 8




Summit-ul de duminica, de la Geneva, dintre presedintele american Bill Clinton si omologul sau sirian, Hafez al-Assad, s-a soldat cu un esec, cei doi protagonisti nereusind sa scoata din impas negocierile de pace dintre Siria si Israel. Siria a dat vina pe statul evreu pentru impasul in care se afla negocierile si a avertizat ca lucrurile s-ar putea inrautati daca Israelul va aplica planul sau unilateral de retragere din sudul Libanului pana in iulie, relateaza Reuters. Dupa mai mult de trei ore de convorbiri intre Clinton si Assad, delegatia americana a anuntat ca divergentele dintre Siria si Israel sunt prea mari pentru a permite reluarea imediata a convorbirilor suspendate in luna ianuarie. Purtatorul de cuvant al Casei Albe, Joe Lockhart, a declarat ca intalnirea de la Geneva nu a reusit apropierea pozitiilor celor doua parti. "Cat priveste reluarea convorbirilor, este imposibil de prezis cand se va intampla acest lucru. Exista divergente semnificative si Statele Unite nu considera ca ar fi productiv ca ele sa se reia acum", a precizat oficialul american. Ca un alt semn al pesimismului Statelor Unite, Washingtonul a anuntat ca il trimite pe emisarul pentru Orientul Mijlociu, Dennis Ross, in Israel pentru o intalnire cu premierul Ehud Barak, si nu pe secretarul de Stat Madeleine Albright, asa cum fusese prevazut. "Nu cred ca presedintele Clinton sau oricare alt membru al delegatiei americane poate prezice in acest moment cum va progresa procesul de pace sau cum se va incheia el", a adaugat Lockhart. Ministrul sirian de Externe, Farouq al-Shara, a declarat ieri ca presedintele american nu a adus noi propuneri din partea Israelului. Siria cere Israelului retragerea in granitele de dinaintea razboiului din 1967, in timpul carora statul evreu a cucerit Platoul Golan. Israelul refuza o astfel de retragere, cerand Damascului garantii de securitate, acces la sursele de apa vitale din zona si normalizarea relatiilor bilaterale. Premierul libanez Selim al-Hoss a dat vina tot pe Israel pentru esecul convorbirilor de la Geneva, afirmand ca statul evreu nu doreste pacea in Orientul Mijlociu. "Cel care doreste pacea nu refuza sa se retraga din teritoriile pe care le-a ocupat prin forta si nu pune conditii pentru restituirea acestora stapanilor lor de drept", a declarat Hoss. Summit-ul de la Geneva a fost considerat drept una dintre ultimele sanse de a relua negocierile israeliano-siriene in timpul mandatului lui Clinton si de a evita eventuale valuri de violenta provocate de retragerea Israelului din sudul Libanului. Israelul se lupta in sudul Libanului cu gherilele Hezbollah, sprijinite de Iran si Siria, ieri avioanele statului evreu atacand mai multe tinte rebele din zona. Israelul a ocupat sudul Libanului in urma cu 22 de ani, afirmand ca zona de securitate instaurata in regiune are drept scop protejarea atacurilor impotriva nordului teritoriului sau. Oficiali israeliani au declarat ieri ca esecul de la Geneva a fost provocat de refuzul presedintelui sirian de a face orice fel de concesii, dar ministrul de Externe al statului evreu, David Levy, a respins afirmatiile potrivit carora intalnirea de duminica din Elvetia a fost o sansa de pace irosita. "Noi dorim pacea. Sirienii insista insa ca Israelul sa accepte cererile lor. Israelul nu este o tara care se taraste in genunchi si nu este dispusa sa-si riste securitatea. Guvernul nostru nu va face acest lucru", a declarat Levy. El a adaugat ca retragerea din Liban va avea loc pana in iulie, asa cum a fost stabilit. Consilierul pe probleme de securitate al lui Barak, Danny Yatom, a insistat si el asupra faptului ca reuniunea de la Geneva nu a reprezentat un esec, existand inca punti de legatura pentru reluarea negocierilor. Dar el a subliniat ca, dupa intalnirea lui Clinton cu Assad, toate incercarile care ar avea loc la un nivel mai mic de reprezentare pentru reducerea divergentelor dintre cele doua parti vor intampina dificultati mai mari. Insa un alt membru al cabinetului israelian, Haim Ramon, a calificat reuniunea de la Geneva drept "un esec caustic", declarandu-se foarte pesimist in legatura cu posibilitatea ajungerii la un acord de pace. Dupa o perioada de patru ani de intrerupere, negocierile israeliano-siriene s-au reluat la sfarsitul anului trecut, dar au fost blocate din nou in ianuarie, dupa ce Siria a cerut Israelului sa se angajeze ca se va retrage de pe intreg Platoul Golan, inainte de a discuta orice alt aspect.





Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO