Prima pagina

Topul firmelor care au facut afaceri cu statul

Topul firmelor care au facut afaceri cu statul

Click pentru imaginea intreaga

10.03.2008, 19:01 148

Ziarul Financiar publica astazi, in premiera, topul primelor 500 de companii din Romania care au realizat afaceri cu statul, in functie de valoarea sumelor atribuite in baza contractelor pe care le-au castigat anul trecut cu diverse institutii din toata tara.
Primele cinci firme sunt Spedition UMB Bacau, patronata de familia Umbrarescu, Romstrade Giurgiu, controlata de Nelu Iordache (Blue Air), Confort Timisoara, controlata de presedintele Camerei de Comert din Timisoara, Georgica Cornu, PA&CO Bacau, detinuta de Costel Casuneanu si Tel Drum Teleorman, controlata de Mugurel Sorin Gheorghies si Liviu Lucian Dobrescu. Primii cinci jucatori au obtinut 1,34 mld. lei (401,52 mil. euro) in ultimele 14 luni, in baza unor contracte de achizitii publice.
Topul, realizat pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 28 februarie 2008, este pentru prima data posibil pentru ca de la inceputul anului trecut toate institutiile sunt obligate sa transmita firmele cu care fac contracte catre Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale (ASSI), din subordinea Ministerului Comunicatiilor, care se ocupa de site-ul e-licitatie.ro. Cu toate acestea, este posibil ca nu toate contractele sa fie trimise la ASSI, pentru ca nu toate institutiile s-au conformat inca deciziei.
Astfel, primele 500 de companii au incheiat contracte in 2007 si primele doua luni din 2008 de circa 1,4 mld. euro, dar achizitiile publice facute de administratiile centrala si locale anul trecut au fost de circa 18 mld. euro, adica 15% din PIB sau circa jumatate din cheltuielile bugetare, care au fost anul trecut de 41 mld. euro.
Prin e-licitatie s-au desfasurat anul trecut contracte cu statul in valoare de doar 35 milioane de euro, pentru ca majoritatea licitatiilor si procedurilor de atribuire nu se fac electronic. Saptamana trecuta insa Guvernul a dat o hotarare prin care 20% din contractele de achizitie ale oricarei institutii publice sa fie realizate de acum prin e-licitatie.ro. Teoretic, prin e-licitatie ar trebui sa treaca contracte anul acesta in valoare de 3,5 mld. euro. Cele mai multe din contractele UMB Spedition, cel mai mare furnizor privat in 2007 pentru statul roman, in valoare cumulata de 368,18 mil. lei (110,32 mil. euro), au fost realizate din proiecte de infrastructura rutiera cu Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR).
Romstrade, a doua companie din top, care activeaza tot pe domeniul infrastructurii rutiere, a castigat cele mai mari contracte tot cu CNADNR, in valoare de 187,97 mil. lei (56,32 mil. euro). Restul sumei pana la totalul de 229,01 mil. lei (68,62 mil. euro) a fost acoperit de lucrari pentru municipiul Giurgiu si municipiul Ploiesti. Romstrade este controlata de Nelu Iordache, patronul companiei aeriene low-cost Blue Air.
Compania Confort din Timisoara, specializata in lucrari de instalatii in constructii, a avut contracte de 174,29 mil. lei (52,22 mil. euro) cu institutii precum Enel Distributie Banat, Primaria Municipiului Timisoara, Hidroelectrica sau Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare. Compania este controlata de omul de afaceri Georgica Cornu, prin firma Isometal.
Pe urmatoarele pozitii se claseaza tot firme specializate pe lucrari de infrastructura rutiera, precum PA&CO International, Tel Drum sau Vega'93 Galati.Vega '93 este controlata de Corneliu Istrate si Maricel Pacuraru.
Romtelecom, cel mai mare operator de telefonie fixa din Romania, se situeaza pe locul sapte, contractele atribuite companiei atingand 74,56 mil. lei (22,34 mil. euro). Cea mai mare parte a acestei sume - circa 73 mil. lei (21,9 mil. euro) - e castigata de la Ministerul Apararii.
Intre primele 20 de companii sunt numeroase companii de distributie de medicamente si de soft.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO