Prima pagina

Turismul de shopping si-a schimbat sensul in vest

10.06.2004, 00:00 22

Centrele comerciale din vestul Romaniei sunt asaltate de cumparatori din Ungaria. Numarul maghiarilor care fac micul trafic de frontiera la granita Romaniei s-a dublat dupa 1 mai 2004, data aderarii Ungariei la UE.
Imbracamintea si incaltamintea din piele, alimentele si produsele de lux, toate sunt la preturi mult mai mici decat in tara vecina.
"Vin de la Szeged de cateva ori pe luna pentru a face provizii. De cand tara noastra a intrat in Uniunea Europeana, salariile au crescut, dar si preturile s-au marit. In aceste conditii, este mult mai rentabil sa cumparam alimentele de baza de aici", a declarat Andras Sinko, unul dintre cumparatorii unguri.
Punctele de frontiera din Arad, Bihor, Satu-Mare, Timis sunt trecute de sute de cetateni maghiari care doresc sa isi faca aprovizionarea cu alimente si produse ieftine. Pentru a nu plati taxe vamale pentru bunurile scoase din tara, turistii straini nu trebuie sa cheltuie la cumparaturi mai mult de 175 de euro.
"Dupa 1 mai, ziua aderarii grupului de 10 tari la UE printre care se numara si Ungaria, a crescut traficul de cetateni maghiari prin punctele de trecere a frontiera de pe raza judetului Satu Mare. Cresteri mai semnificative ale valorilor de trafic se inregistreaza la sfarsit de saptamana cand acestia sunt liberi si se deplaseaza in Romania in special pentru cumparaturi", spune subcomisarul Gabriel Simionescu, purtator de cuvant al IJPF Satu Mare.
La fiecare sfarsit de saptamana peste 2.000 de cetateni maghiari intra in tara prin vamile satmarene Urziceni si Petea, numarul acestora fiind aproape dublu fata de celelalte zile ale saptamanii. Si la vama Cenad din judetul Timis situatia este similara. Viorel Alexe, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Politiei de Frontiera Timis afirma ca in 24 de ore vin dinspre Ungaria 1.800 de calatori, cu 20-25% mai multi decat inainte de 1 mai 2004.
"Numarul cetatenilor maghiari care intra in Romania prin vama Bors este cu aproximativ 50% mai mare decat in aceeasi perioada a anului trecut", a declarat pentru Ziarul Financiar Marius Rotar, seful Vamii Bors. Lucratorii vamali au remarcat faptul ca, de o luna produsele alimentare au o pondere mai mare in cumparaturile cetatenilor maghiari.
"Se pare ca la noi pretul alimentelor este la jumatate decat in tara vecina. Se cumpara zahar la saci de 50 de kilograme, napolitane, biscuiti, bere, apa minerala si chiar cosmetice. Criteriul fundamental este pretul", a mai spus Marius Rotar.
Aradul este si el unul din locurile preferate de vecinii nostri pentru cumparaturi curente. "De cateva saptamani, exista chiar curse regulate din Ungaria, turistii avand ca destinatie Aradul sau localitatile din apropiere de granita, unde vin pentru a face cumparaturi. Din cate am observat, la controalele vamele, ei duc din tara in special alimente de baza, cum ar fi ulei, zahar, paste fainoase, chiar si dulciuri", a declarat Ovidiu Cana, seful Vamii Nadlac.
Potrivit sefului Vamii Nadlac, cel putin cinci autocare pline cu turisti care vin la cumparaturi intra in Romania in fiecare dimineata si se intorc in vama seara. In afara de cursele regulate, sute de cetateni din Ungaria intra prin Nadlac zilnic cu masini personale.
Cei mai fericiti sunt comerciantii ale caror vanzari au crescut simtitor in aceasta luna. Daca un roman nu-si permite sa lase mai mult de cateva sute de mii de lei la cumparaturi, turistii unguri cheltuie la o singura cumparatura cateva sute de euro.
"Cumpara zahar cu baxul, dar si mezeluri. Am observat ca sunt foarte interesati si de standurile cu imbracaminte, care este mult mai ieftina aici si la o calitate buna. Ne-au crescut vanzarile foarte mult in ultima luna", sustine o vanzatoare dintr-un complex comercial din Arad.
Supermarketurile din Oradea sunt invadate de clienti din tara vecina. Mariana Cibu, director general al Supermaketului Crisul, spune ca, in general, pe langa produsele alimentare, clientii din Ungaria cumpara incaltaminte si imbracaminte.
"Este un adevarat pelerinaj. Vin dimineata, schimba putini bani, isi fac calculele, merg la Metro, in special pentru alimente, si apoi revin la noi, spre dupa-amiaza, de unde mai cumpara haine si pantofi. Cetatenii maghiari cumpara mai ales articole din piele, care la ei sunt foarte scumpe. Exista doua categorii de clienti: cei foarte bogati, dar putini, care cumpara articole de lux, si, mai numerosi, cei saraci care cumpara imbracaminte si incaltaminte din categoria celor cu preturi modeste", afirma Mariana Cibu.
Paul Silaghi, vanzator la un magazin din Satu Mare, sustine ca in ultima perioada este coplesit de clientii din Ungaria. Ce cumpara acestia? "In general cel mai bine se vand alimentele: orez, zahar, faina. Si cheltuie mult cand vin", spune el multumit.
"Venim in Romania pentru ca aici gasim alimente mai ieftine decat la noi: zaharul, orezul, apa minerala, ducem multa benzina si haine, dar acum am venit doar dupa alimente. Cand vin cumpar si pentru vecinii mei, daca ma roaga", spune si Levente Naosy, cetatean maghiar.
Migrarea cumparatorilor in zonele de frontiera apropiate tarilor care apartin spatiului comunitar nu este un fenomen nou. Acelasi lucru s-a intamplat cu Austria, cand, dupa integrare, multi austrieci care locuiau la granita cu Ungaria treceau frontiera pentru a se aproviziona. Acum din ce in ce mai multi locuitori din orasele din Ungaria apropiate de granita romaneasca incep sa se aprovizioneze din Romania. transilvania@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO