Prima pagina

Un sfert din apartamentele noi, amanate pentru 2009

01.04.2008, 20:42 14

Numarul apartamentelor noi care vor fi livrate in acest an a scazut de la 8.000 de unitati la aproximativ 6.000 de locuinte, arata o analiza a ZF bazata pe datele din primele editii ale catalogului de Ansambluri Rezidentiale editat de saptamanalul BUSINESS Magazin.
Astfel, daca in prima editie a catalogului, aparuta in octombrie 2007, dezvoltatorii ansamblurilor cuprinse in analiza anuntau livrarea a circa 8.000 de locuinte, in editia din luna martie a revistei numarul locuintelor a caror finalizare este anuntata pentru 2008 a scazut cu 2.000 de unitati.
Diferenta reiese din amanarea livrarii pentru 2009 a unor proiecte integrale, precum InCity Residences (502 apartamente in Vitan) sau Curtea Domneasca (110 vile in Domnesti), precum si din finalizarea cu intarziere sau doar partial a unor proiecte dezvoltate in mai multe etape.
Astfel, din proiectul Planorama dezvoltat in Colentina vor fi livrate anul acesta doar doua din cele patru blocuri, in conditiile in care dezvoltatorii anuntasera finalizarea a trei imobile, in ansamblul Edenia din Titan vor fi predate in 2008 doar doua din cele sapte blocuri ale proiectului. Pe lista proiectelor a caror finalizare a fost amanata se regaseste si ansamblul Pipera Citylights, care avea prevazuta livrarea primei faze pentru acest an, in timp ce dezvoltatorii proiectului Baneasa au decis ca cea doua etapa a ansamblului rezidential sa fie livrata in 2009, dupa ce initial luasera in calcul si varianta predarii celor 600 de locuinte la sfarsitul acestui an.
Cu toate acestea, in eventualitatea in care cele 6.000 de locuinte care ar trebui livrate anul avesta vor fi predate la timp, va fi un nou record pe piata rezidentiala a Capitalei, tinand cont ca in ultimii patru ani numarul apartamentelor finalizate in Bucuresti nu a depasit 3.000 de unitati anual, potrivit datelor de la Institutul National de Statistica (INS).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO