Profesii

675 mil. euro, factura conflictelor de munca din companii

675 mil. euro, factura conflictelor de munca din companii
02.11.2008, 16:09 63

Printre consecintele conflictelor la locul de munca se numara productivitatea scazuta, tradusa in timp pierdut. Astfel, un angajat implicat intr-un conflict pierde un anumit numar de ore din timpul pe care ar trebui sa il aloce in mod normal lucrului.

"Spre exemplu, un angajat va face in trei ore doua sarcini in loc de cinci. Daca acesta are un salariu de 5 euro pe ora, el trebuie sa munceasca in plus inca doua ore pentru a termina ce avea de facut. Acest lucru inseamna inca 10 euro in plus. Daca conflictul dureaza de doua luni atunci: 5 euro ori doua ore de recuperat ori 44 de zile lucratoare inseamna 440 de euro. La 50 de euro pe ora la salariu inseamna 50 ori 2 ori 44, adica 4.400 de euro", explica Vlad Nedelcu, managing partner la Mediators, care isi propune sa salveze anul viitor peste 10 milioane de euro din pierderile companiilor locale prin intermediul serviciului Money Back Garantueed. Acesta ofera clientilor o garantie a rezultatelor obtinute, clientul primind banii inapoi in cazul in care nu obtine ce i s-a promis in 30 de zile lucratoare.
"In contextul actualei crize mondiale, managerii vor lua decizia reducerii de costuri. Un prim cost care ar trebui eliminat este costul generat de conflictele interne, fie ele intre angajati sau actionari. Aceste costuri exista, sunt reale, desi greu de cuantificat", este de parere Nedelcu, adaugand ca in cazul managerilor productivitatea poate scadea pana la 40% in timpul desfasurarii conflictelor.
Potrivit Mediators, pe plan local exista 750.000 de companii din care peste 400.000 au sediul in Bucuresti. Dintre toate acestea, daca luam in considerare primele 15% companii cu peste 20 de angajati, aproximativ 70.000 companii in Bucuresti si 25.000 companii in tara, costul potential al conflictelor de munca in companiile de pe plan local este de cel putin 675 milioane euro anual.
Un alt factor care duce la pierderi in companii este performanta scazuta la nivel de management. "Pentru a pastra productivitatea si calitatea deciziilor echipei de manageri la firmele cu minim 50 de angajati, este nevoie de inca doi manageri in plus la o echipa de 10. Acest lucru inseamna o crestere a costurilor de management cu 20%", explica Nedelcu.
Cat priveste restructurarile in organizarea firmei, 10% din salariile anuale ale celor aflati in conflict reprezinta o alta crestere a costurilor conflictelor in conditiile in care exista decizii de schimbare a rolurilor cel putin a unuia din cei aflati in conflict.
"Spre exemplu, un manager se muta in alt departament din cauza conflictului, sau si mai rau, se creeaza un departament doar pentru unul din cei care nu se mai inteleg", precizeaza managing partnerul Mediators, care are printre clienti companii ca Vodanet Media, Konica Minolta, OTP Bank sau ING.
Pe langa acestea, mai exista si alti factori de cost precum furtul, daunele sau sabotajul, cauzati de conflictele la locul de munca. De asemenea, mai sunt costurile legate de asigurari de sanatate si, foarte important, dar si foarte greu de estimat exact, scaderea calitatii deciziilor managerilor in conflict.
"Aceste costuri sunt necontabilizate si reprezinta de fapt o scadere a eficientei companiei. Tradus in termeni simplisti, acestia sunt banii pe care companiile nu reusesc sa ii contabilizeze la profituri. Acest lucru este foarte usor de sesizat daca observam rulajul de personal din ultimul timp din Romania", este de parere Nedelcu, care mai adauga ca inlocuirea unui angajat aduce companiei pierderi egale cu 150% din salariul anual al angajatului plecat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO