Numai 30% dintre directorii generali ai celor mai mari 50 de companii străine din România au naţionalitate română, restul fiind, în general, manageri care provin din ţara de origine a acţionarilor.
Lipsa de încredere în managerii români, gradul de internaţionalizare a companiei şi nevoia de control al afacerilor sunt doar câţiva dintre factorii care i-au determinat pe cei aflaţi la conducerea marilor multinaţionale să plaseze la conducerea filialelor din România manageri de aceeaşi naţionalitate cu ei. Acestea sunt motivele pentru care francezii de la Renault, de exemplu, au decis să-l aducă la conducerea Automobile Dacia pe francezul Jérôme Olive, care l-a înlocuit la începutul lui 2010 pe un alt francez, François Fourmont.
De altfel, rezultatele preliminare ale unui studiu realizat de Fundaţia Noua Europă, fondată de scriitorul şi profesorul Andrei Pleşu în colaborare cu universitatea elveţiană St. Gallen, arată că majoritatea managerilor străini membri în consiliile de administraţie ale celor mai mari 100 de companii locale după cifra de afaceri sunt fie la prima lor promovare, fie sunt în pragul pensionării, semn că acţionarilor le e frică să-şi lase afacerile pe mâna managerilor români.
"Din studiul nostru reiese că 70% din membrii boardurilor companiilor străine prezente pe piaţa locală sunt executivi stăini. Naţionalitatea directorilor unei multinaţionale depinde de mai mulţi factori, însă cel mai important este gradul de internaţionalizare a companiei: cu cât o companie este mai mare, cu atât managementul va fi mai diversificat în ceea ce priveşte naţionalitatea", este de părere economistul Liviu Voinea, autor al studiului. Voinea este şi profesor în cadrul Academiei de Studii Economice şi al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, precum şi director executiv al Grupului de Economie Aplicată.
El a adăugat că în instituţii private străine precum OTP Bank - deţinută de unguri - sau Azomureş - deţinută de turci - toţi membrii din conducere sunt unguri, respectiv turci, pentru că sunt companii mici, pentru care România reprezintă una dintre primele pieţe de extindere.
"Numirea unui executiv de aceeaşi naţionalitate cu acţionarii este o metodă de control şi de reducere a riscurilor pe o piaţă cum este cea din România, despre care se ştie că e dificilă", a adăugat Voinea.
O excepţie o reprezintă însă Mariana Gheorghe, 55 de ani, CEO al OMV Petrom, cea mai mare după cifra de afaceri şi cu cel mai mare profit din România. Ea este cel mai puternic executiv din economie şi conduce de peste cinci ani cea mai mare companie dintr-un domeniu care în mod natural era atribuit bărbaţilor.
Înainte de a prelua cea mai înaltă funcţie din Petrom, Mariana Gherorghe a lucrat în perioada 1991-1993 pentru Ministerul Finanţelor din România, unde a deţinut funcţia de director general adjunct în Departamentul de Finanţe Interna ţionale. Începând cu 1993 a lucrat pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, mai întâi ca bancher asociat şi apoi ca bancher principal pentru Europa de Sud-Est şi Regiunea Caspică.
"Este normal ca investitorii străini să aducă manageri cu aceeaşi origine ca a lor atunci când decid să se extindă într-o altă ţară, pentru că vor să facă un mix între cultura din ţara de origine şi cultura ţării în care s-au extins. Din experienţa mea, marile multinaţionale preferă să numească la conducerea filialelor din ţările în care se extind manageri cu experienţă internaţională, experienţă care le lipseşte în prezent managerilor români", crede Irina Budrina, lector universitar în cadrul Universităţ ii din Bucureşti şi expert în domeniul comportamentului de business din punctul de vedere al culturii organizaţionale.
Specialiştii spun însă că structura managementului unei companii în funcţie de naţionalitatea managerilor din ţara de origine a acţionarilor este replicată şi în ţara în care se extinde.
Un exemplu în acest sens este grupul energetic italian Enel, devenit prin intermediul proceselor de privatizare cel mai mare jucător din domeniul distribuţiei de energie electrică şi care are de la începutul acestui an un nou country manager, executivul de origine italiană Luca D'Agnese.
Acesta l-a înlocuit în funcţie pe un alt italian, Claudio Zito, care a fost numit la conducerea operaţiunilor Enel în mai 2009.
"Vârsta filialei locale nu are nicio relevanţă în ceea ce priveşte componenţ a managementului în funcţie de naţionalitate. Indiferent dacă o companie este de 15 ani sau de numai 2 ani pe piaţă, structura managementului va fi influenţată de aceiaşi factori: gradul de internaţionalizare a companiei şi modul în care a intrat pe piaţă", mai spune Voinea.
El a mai precizat că, dacă o companie intră pe piaţa locală printr-o investiţie de tip greenfield, atunci structura de management va fi similară cu cea din ţara de origine în ceea ce priveşte naţionalitatea executivilor.
Însă dacă un investitor străin intră pe piaţa locală prin fuziuni sau achiziţii, atunci în structura managementului se vor regăsi naţionalităţ i diverse.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
