Profesii

Cursurile financiare, de vanzari si programele de leadership i-au tinut ocupati pe traineri

21.12.2008, 16:31 21

In prima parte a anului, oamenii de afaceri au inceput sa perceapa trainingul sub forma unui instrument care contribuie atat la dezvoltarea propriilor competente profesionale, cat si pe cele ale angajatilor aflati in subordine. Pe fondul acestei schimbari, toata lumea a avut de castigat: angajatori, angajati si traineri. Spre sfarsitul anului insa, pe fondul crizei financiare internationale, companiile au inceput sa inghete bugetele de training, in incercarea de a reduce costurile, in vreme ce firmele de training au fost nevoite sa renunte sau sa renegocieze contracte.

Angajatorii care au investit masiv in formarea angajatilor au fost in acest an companiile din industria bancara si cele din zona serviciilor. Pe deoparte bancile, pentru ca si-au continuat politicile de expansiune teritoriala si in acest an, pe de alta parte angajatorii din zona serviciilor, care constientizeaza cel mai bine nevoia investitiei in training.
Pe langa institutiile financiare si companiile de IT&C, care reprezentau clientii obisnuiti ai firmelor de training in fiecare an, furnizorii de training au inceput sa isi indrepte mai mult atentia si spre companiile din automotive sau din productie.
Automat, au aparut si mult mai multe programe customizate, iar furnizorii de programe de formare profesionala si-au permis sa creasca tarifele cu 20-30% fata de 2007.
Pe piata de profil, trainingurile destinate angajatilor din zona financiara au atins un pret care variaza intre 250 si 2.500 de euro/participant, in functie de complexitatea cursului, numarul consultantior care il tin, nivelul candidatilor sau in functie de cat de extins este procesul care urmareste eficienta programelor de formare. Trainingurile financiare au fost, alaturi de cele de vanzari si programele de leadership, cele care i-au tinut ocupati pe traineri in acest an. 
Chiar daca firmele de training au avut mai mult de lucru in 2008 decat in anul precendent si in ciuda schimbarilor care s-au produs in mentalitatea executivilor romani, companiile din Romania aloca in continuare prea putini bani pentru dezvoltarea profesionala a angajatilor. Doar 113 euro/an/angajat intr-un singur an, in vreme ce media internationala este de peste trei ori mai mare, potrivit studiului Romanian HR Profile 2008 realizat de Business Edu, impreuna cu Corporate Dynamics International, firma specializata in training si consultanta organizationala.
Totusi, analiza citata arata ca organizatiile investesc in training cu 29,8% mai mult decat anul trecut. Daca se adauga si cheltuielile cu transportul si cu cazarea intr-un hotel de trei stele in valoare de 50 de euro, suma cheltuita de companii cu trainingul urca la 163 de euro de angajat. "Cifrele arata astfel o crestere a increderii directorilor de resurse umane in solutiile prezentate de catre piata, in paralel cu o diversificare a ofertei de training si cu maturizarea unor segmente din piata de training", explica Decebal Leonard Marin, mananging partner al Corporate Dynamics International.
Pe piata locala insa, doar 4% dintre companii investesc peste 500 de euro/ angajat/an in programe de training, in vreme ce 6% dintre angajatori investesc intre 76 si 100 de euro anual per angajat.
2008 a fost anul in care unii dintre cei mai mari jucatori din piata de training, Ascendis si Codecs, au anuntat ca au avut oferte de preluare, fie din partea unor companii de formare profesionala din strainatate, fie din partea unor fonduri de investitii. Cu toate acestea, piata nu a consemnat nicio tranzactie importanta.
Pe de alta parte, jucatori importanti ca Trend Consult sau Interact si-au declarat intentia de a-si deschide primele filiale in afara Romaniei.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO