Profesii

Deciziile gresite ale liderilor pot "otravi" intregul sistem dintr-o organizatie

26.07.2009, 15:52 32

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faca companiile pentru a fi inovatoare este sa se adapteze permanent la nevoile clientilor si sa faca schimbari. In caz contrar, organizatiile intra in rutina si in final se prabusesc.

"Organizatiile care fac acelasi lucru, in acelasi fel, se vor prabusi. Daca ne uitam la cazul General Motors, aceasta era o companie care producea masini pe care le vindea, obtinand profit imediat, si care nu s-a uitat niciodata inainte sa vada ce va face in continuare. Nu a avut niciun fel de viziune pe termen lung si acum este in faliment", spune Craig Perrin, director of solution development al companiei de training Achieve Global din Statele Unite, divizie a grupului United Business Development (UBD), care este prezent si pe piata locala. Perrin a fost prezent in Romania pentru a efectua un studiu pilot asupra rolului pe care trebuie sa il aiba liderii in organizatii. Filiala locala a UBD, care a inregistrat afaceri de 2 mil. euro anul trecut, a fost inclusa pentru prima data in studiu.  

Spre deosebire de General Motors, constructorul auto american care a fost salvat de la faliment de stat, un exemplu pozitiv este cel al Apple, producatorul dispozitivelor iPhone si iPod, o companie mult mai mica, care s-a uitat intotdeauna la ceea ce isi doresc clientii si au succes tocmai pentru ca au abilitatea de a fi inovativi.

"O organizatie inovatoare isi cunoaste clientii mai bine decat se cunosc clientii pe sine", afirma Chris Blauth, director of product strategy Achieve Global SUA. In opinia sa, organizatiile trebuie sa fie mult mai creative, in condtiile actuale in care resursele financiare sunt mult mai reduse.

"O forma de inovatie este si sa te descurci cu bani mai putini", adauga Blauth. El precizeaza ca giganti precum General Motors au ajuns in faliment pentru ca se blocasera in propriul lant al asocierilor, intrand intr-o rutina pe care nu au incercat sa o schimbe.

Cei doi angajati Achieve Global din Statele Unite au derulat un studiu la nivel global privind noul rol al liderilor in contextul actual. Pe langa tarile participante, Germania, Italia, Elvetia, SUA, Japonia sau Thailanda, a fost inclusa in cadrul cercetarii si Romania. Un numar de 44 de lideri din companii precum Canon, Xerox sau NestlŽ au furnizat informatii pentru realizarea studiului.

Rezultatele au aratat ca liderii trebuie sa aiba o serie de calitati, printre care se numara abilitatea de a vedea care sunt propriile greseli, capacitatea de a avea o viziune de ansamblu, deschiderea catre multiculturalitate sau deschiderea catre oameni. Una dintre problemele cu care se confrunta managerii de top este faptul ca nu reusesc intotdeauna sa implementeze ideile inovatoare.

"Un lider trebuie sa se uite la el si sa vada daca nu cumva el este cel de la care pornesc problemele sau daca face presupuneri gresite in privinta sa", explica Perrin.

In acelasi timp, trebuie sa fie atent la deciziile pe care le ia, astfel incat sa nu "otraveasca" intregul sistem. Cat priveste diferentele culturale, sefii de organizatii trebuie sa fie constienti de faptul ca lucreaza intr-o economie globala, cu piete diverse si nu doar cu echipe in care exista angajati de nationalitati diferite. 

Piata de training din Romania a fost estimata anul trecut la aproximativ 60 de mil. de euro, printre concurentii Achieve Global de pe piata locala numarandu-se Ascendis, TMI, Interact sau Codecs.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO